Arădenii par să aibă tot mai multe probleme cu aparatele de jocuri de noroc. Un bărbat de 32 de ani din orașul Pecica, dupăce, supărat fiind că a pierdut o sumă mare de bani la jocurile de noroc, s-a întors cu un topor și s-a răzbunat pe aparat.

Conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu, „un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupei de Jandarmi Supraveghere și Intervenție Pecica, a ajuns de urgență la adresa indicată unde, l- a depistat pe bărbatul reclamat. Acesta avea încă toporul în mână și era sprijinit de peretele societății comerciale”.

„În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că, bărbatul de 32 de ani din Pecica, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a jucat la aparate unde a cheltuit 800 de lei, și dându-și seama că nu-și va mai recupera banii, a plecat acasă, iar după câteva minute s-a întors înarmat cu un topor și a început sa lovească aparatul la care a jucat și a pierdut suma de bani”, a  mai declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Pe lângă că a rămas fără bani, bărbatul s-a ales și cu dosar penal, fiind cercetat pentru distrugere, și va trebui să suporte și prejudiciul creat.

Și polițiștii din Arad au prins, zilele trecute, alți 2 bărbați, care au distrus aparate de jocuri de noroc dupăce au pierdut bani în asemenea jocuri.

Sursa foto: Jandarmeria Arad