Un nou front de lucru pentru modernizarea rețelei de canalizare a apărut, de miercuri, pe Bulevardul Revoluției dincentrul municipiului Arad, a anunțat, tot miercuri, Compania de Apă Arad.

Noul front de lucru vizează secţiunea de drum cuprinsă între străzile Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri, din zona Teatrului Clasic „Ioan Slavici” iar pentru această lucrare, care se desfăşoară pe banda de parcare, este necesară închiderea benzii întâi de circulaţie. Dată fiind restricţia parţială de circulaţie, şoferii sunt sfătuiţi să opteze pentru rute alternative.

Lucrarea, care constă în excavaţii pentru introducerea de tuburi ceramice, în scopul înlocuirii vechilor conducte din cadrul reţelei de canalizare a oraşului, avansează înspre Podgoria şi se va derula etapizat.

În oraș mai există alte 2 fronturi de lucru

În această perioadă, în Municipiu mai există deschise 2 fronturi de lucru, desfăşurate astfel:
 pe Bulevardul. Revoluţiei – tronson cuprins între străzile Nicolae Grigorescu şi Romul Veliciu, şi
 pe Calea Aurel Vlaicu – în zona Lebăda – tronson cuprins între străzile Obedenaru şi Şcoalei.

Lucrările se executată simultan de luni până sâmbătă, între orele 08:00-18:00, conform autorizaţiei de Construire emisă de Primăria Municipiului Arad. Şantierele sunt delimitate cu plasă de protecţie şi semnalizate cu indicatoare rutiere însoţite de panouri de avertizare.

Contractul de lucrări CL3 Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad face parte din Proiectul Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Pe această cale, dorim să vă mulţumim pentru înţelegere şi să ne cerem scuze pentru disconfortul creat!