O femeie de 20 de ani din Mali a fost descoperită decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad când încerca să iasă ilegal din România, folosind documentul de identitate al altei persoane.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, „femeia, care călătorea ca pasager într-un autocar, pe ruta România – Germania, a prezentat la control o carte de identitate eliberată de autorităţile din Belgia. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie”.

Femeia din frontieră a declarat că a recurs la această metodă pentru că nu avea o viză valabilă pentru a călători în Spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei femeii, pe care o cercetează pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.