Un nou front de lucru pentru modernizarea rețelei de canalizare se deschide începând de miercuri, 11 septembrie, pe Bulevardul Revoluției dincentrul municipiului Arad, a anunțat, marți, Compania de Apă Arad.

Noul front de lucru vizează secţiunea de drum cuprinsă între străzile Crişan şi Horia, iar pentru această lucrare, care se va desfăşura pe banda de parcare, este necesară închiderea benzii întâi de circulaţie. La intersecţia străzii Crişan cu Bulevardul Revoluţiei va fi executată o săpătură la adâncime de mare complexitate în scopul introducerii colectorului principal şi a căminelor aferente, traficul din această zonă urmând să fie restricţionat alternativ pe câte o bandă de circulaţie. Dată fiind restricţia parţială de circulaţie, şoferii sunt sfătuiţi să opteze pentru rute alternative.

Pentru lucrarea de canalizare din municipiu mai există deschise 4 fronturi de lucru, desfăşurate astfel:

– pe Bulevardul Revoluţiei, sens de mers între Podgoria – tronson cuprins între străzile Nicolae Grigorescu şi Romul Veliciu,

– pe Bulevardul Revoluţiei, sens de mers înspre Teatru – tronson cuprins între străzile Mihai Eminescu şi Vasile Alecsandri şi tronson cuprins între străzile Horia şi Vasile Alecsandri, şi

– pe Calea Aurel Vlaicu, zona Lebăda – tronson cuprins între străzile Obedenaru şi Şcoalei.

Lucrările, executate simultan, urmează un program de lucru de luni până sâmbătă, interval orar 08:00-18:00 şi se desfăşoară în conformitate cu Autorizaţia de Construire emisă de Primăria Municipiului Arad. Şantierele sunt delimitate cu plasă de protecţie şi semnalizate cu indicatoare rutiere însoţite de panouri de avertizare.

Contractul de lucrări CL3 Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad face parte din Proiectul Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Pe această cale, Compania de Apă dorește să mulţumească pentru înţelegere şi să își ceară scuze pentru disconfortul creat!

Sursa foto: Compania de Apă Arad