Drumuri județene mai bune în Arad, dupăce contractele pentru modernizarea a 2 drumuri: Târnova-Tauț și un tronson în Gurahonț, care face legătura cu gara, în lungime totală de 10 km, au fost semnate, miercuri, decătre președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, pentru drumul Târnova-Tauţ au fost depuse 3 oferte, câștigătoare fiind asocierea dintre SC Sylc Con Trans SRL și SC Bauplaning SRL. Drumul, în lungime de 9,1 km, este prevăzut să fie finalizat în 12 luni, 3 luni fiind alocate pentru elaborarea proiectului tehnic, iar 9 luni pentru execuție. Valoarea contractului este de 11.775.227,11 lei fără TVA.

„Vom moderniza acest drum din fonduri proprii, deși am fi preferat să avem alte surse de finanțare. Din păcate, acest drum, Târnova-Tauț, a fost refuzat de la finanțare de către Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, deși am depus proiectul în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Era de preferat ca măcar o parte din banii cu care arădenii contribuie la Bugetul de Stat să se întoarcă în județul Arad, prin finanțarea proiectelor depuse de administrația locală”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Tronsonul de drum din Gurahonț are o lungime de 0,9 km, proiectul fiind câștigat de asocierea dintre SC Piatră Balast SRL, SC Durago SRL și Dromcons SRL. Valoarea totală: 1.986.249,35 lei (fără TVA), durata execuției fiind de 9 luni (3 luni alocate pentru proiectare și șase luni pentru lucrarea efectivă).

„Continuăm să investim în drumurile județene, pentru a le aduce la un standard cât mai ridicat, pentru a asigura confort și siguranță în trafic pentru arădeni”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Sursa foto: Consiliul Județean Arad