Viticultorii din Arad reclamă că producţia de struguri din acest an este compromisă în mare parte de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile.

ARADCU 00 STRUGURI MISTRETI MA10SEPT

Viticultorii din Arad reclamă că producţia de struguri din acest an este compromisă în mare parte de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile.În Podgoria Aradului, care cuprinde mai multe localităţi şi are în centru zona viticolă Miniş, există sute de cultivatori, pe o suprafaţă de peste 3.600 de hectare, iar mulţi dintre ei acuză că porcii mistreţi le provoacă mari distrugeri în acest an.Unul dintre cultivatori, Nicu Cojocaru, a declarat că cel puţin 60 la sută din culturi au fost distruse pe suprafaţa de opt hecatre pe care o deţine.

Publicată de Realitatea De Arad pe Marţi, 10 septembrie 2019

În Podgoria Aradului, care cuprinde mai multe localităţi şi are în centru zona viticolă Miniş, există sute de cultivatori, pe o suprafaţă de peste 3.600 de hectare, iar mulţi dintre ei acuză că porcii mistreţi le provoacă mari distrugeri în acest an.

Conform unuia dintre cultivatori, Nicu Cojocaru, „cel puţin 60 la sută din culturi au fost distruse pe suprafaţa de opt hecatre pe care o deţin”.

„Este o distrugere generalizată, porcii vin în turme, mi-au rupt şi gardurile. Niciodată nu ne-am confruntat cu un atac al mistreţilor ca acum. Am pus şi paznici, care fac gălăgie pentru a-i alunga, dar nu reuşim să scăpăm de ei. Pagubele sunt imense, eu am pierderi majore din cauza mistreţilor. Doar în stropirea culturilor am investit 30.000 de lei în acest an, dar nu cred că voi reuşi să fac în total nici 3.000 de litri de vin. Cel puţin 40 de tone de struguri mi-au fost distruse de mistreţi, însă am vecini cu pierderi şi mai mari. Un italian care are peste o sută de hectare aproape că nu mai are ce recolta”, a mai declarat Nicu Cojocaru.

Ce spune preşedintele Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit

Viticultorii au făcut plângeri la autorităţi şi cer împuşcarea tuturor mistreţilor din zonă.

Preşedintele Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit „Cetatea Şiria”, Ştefan Agrima, care administrează fondul de vânătoare din zona Miniş-Şiria, spune că în acest an s-a primit aprobare pentru împuşcarea a 45 de porci mistreţi, din care jumătate au fost deja ucişi.

Ştefan Agrima a mai declarat că „problema este ca cei mai mulţi cultivatori nu au garduri sau paznici, iar acum este perioada de tranzit a porcilor mistreţi, care trec prin culturile de struguri, venind de pe dealurile din împrejurimi. Ei vin din mai multe zone, astfel că numărul celor care provoacă acum probleme este mai mare, faţă de efectivul de 50 de capete care există în mod obişnuit pe acest fond de vânătoare”

La Direcţia Agricolă Arad se fac evaluări pe baza sesizărilor primite

La Direcţia Agricolă Arad au fost înregistrate primele sesizări ale viticultorilor. Conform directorului Ioan Martin,  în această perioadă se fac evaluări privind pagubele provocate de mistreţi, dar şi de căprioare.