O biserică veche din lemn din județul Arad, construită în 1825, este salvată de Asociația „Ambulanța Monumentelor”, finanțată decătre Alteța Sa Regală Charles prinț de Wales, moștenitorul coroanei britanice, Consiliul Județean Arad, Biserica Ortodoxă și comunitatea locală.

Asociația repară biserica din Luncșoara, comuna Hălmăgel, iar intervenția constă în înlocuirea şindrilei degradate de timp. Lucrările au ca obiectiv punerea în siguranţă a monumentului şi, totodată, un scop didactic pentru tinerii aflați în diferite stagii de formare profesională.

Conform unuia dintre coordonatorii proiectului, Eugen Vaida, „lucrările se desfăşoară cu voluntari, prin intermediul Asociaţiei „Monumentum”, care derulează proiectul „Ambulanţa pentru monumente””.

„Aceste ambulanţe sunt nişte vehicule dotate cu uneltele şi echipamentele necesare lucrărilor de punere în siguranţă a patrimoniului cultural imobil. Avem patru vehicule şi participăm la proiecte în ţară. Principalul susţinător al acestor activităţi este Prinţul Charles, care asigură atât finanţare, cât şi logistica. În judeţul Arad derulăm primul proiect, pentru a salva această biserică, aflată în categoria A a monumentelor istorice de interes naţional. Mai avem în vedere un parc, tot cu statut de monument istoric, şi o bisericuţă din lemn aflată în curtea Spitalului Judeţean Arad”, a mai declarat Eugen Vaida.

Și comunitatea locală dă o mână de ajutor

Suma alocată de Consiliul Județean Arad pentru acest obiectiv este de 25.000 de lei, iar Biserica Ortodoxă 5.000 lei. Diferența de până la 7.000 de euro este asigurată de fundația Prințului Charles.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

În biserică se mai oficiază slujbe doar o dată pe dată

În biserica de la Luncșoara de Sus se mai oficiază slujbe doar o dată pe an, în cinstea hramului bisericii: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Satul Luncșoara, aparținător de comuna Hălmăgel, are două biserici de lemn, fiind singura localitate din județul Arad cu două astfel de monumente de artă.

Conform Consiliului Județean Arad, „biserica, înălțată în 1825, se înalță pe o fundație de piatră brută, având pereții din bârne masive încheiate la colțuri, șarpanta este de lemn cu învelitoare de șindrilă. Sub streașină biserica are console profilate interesant, în care se vede mâna artizanală a constructorului”.

Conform mărturiilor istoricilor, biserica a fost mutată la Luncșoara în 1825, existând două variante: fie că a fost adusă din cătunulCrăciunești, fie din satul Prăvăleni-Hunedoara. În biserica de la Luncșoara de Sus se mai oficiază slujbe doar odată pe an, în cinstea hramului bisericii: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.

Preotul Cătălin Tulcan: „Este o biserică frumoasă, care și-a păstrat aspectul din timpurile în care a fost construită” 

„Este o biserică frumoasă, care și-a păstrat aspectul din timpurile în care a fost construită.

„Este o biserică frumoasă, care și-a păstrat aspectul din timpurile în care a fost construită. Sigur, a mai fost consolidată, dar în linii mari își menține arhitectura specifică acestor locuri”, a declarat preotul-paroh care oficiază la Luncșoara, Cătălin Tulcan.

Conform site-ului Arhiepiscopiei Aradului, episcopiaaradului.ro, „Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului a efectuat o vizită de lucru pe şantierul de la biserica monument istoric din Parohia Luncşoara, Protopopiatul Sebiş”.

Ierarhul a fost însoţit de consilierii eparhiali Pr. Teodor Pavel şi Arhid. Mircea Proteasa, de protopopul locului Pr. Alexandru Botea şi de Preotul paroh Cătălin Tulcan. La eveniment au fost prezenţi şi dl. Iustin Cionca, Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, doamna Mihaela Banci, primarul localităţii şi coordonatorul lucrărilor de reabilitare Eugen Vaida. Arhiepiscopia Aradului a sprijinit reabilitarea acoperişului cu lemn în valoare de 5000 lei. Lucrările se realizează în colaborare cu organizaţia ,,Ambulanţa pentru monumente Arad”. Finanțarea lucrărilor este asigurată de către Alteța Sa Regală Charles prinț de Wales, moștenitorul coroanei britanice, Consiliul Județean Arad, dar și de către comunitatea locală

Arhiepiscopia Aradului a sprijinit reabilitarea acoperişului cu lemn în valoare de 5000 lei. Lucrările se realizează în colaborare cu organizaţia ,,Ambulanţa pentru monumente Arad”. Finanțarea lucrărilor este asigurată de către Alteța Sa Regală Charles prinț de Wales, moștenitorul coroanei britanice, Consiliul Județean Arad, dar și de către comunitatea locală.

Pe lângă aceasta, Ierarhul a mai vizitat Parohia Hălmăgel, Filia Ţoheşti, aparţinătoare Parohiei Poenari, Parohia Hălmagiu, biserica voievodală şi muzeul parohiei.

Sursa foto: Consiliul Județean Arad