Corpul de Control al Ministerului Muncii este chemat la Arad ca să verifice legalitatea disponibilizărilor de la Compania de Apă Arad, unde a fost anunţată restructurarea a 168 de posturi în următoarele săptămâni.

Deputatul PSD Arad Florin Tripa a declarat, miercuri, că adresat o întrebare ministrului Muncii, în Camera Deputaților, prin care solicită lămuriri cu privire la legalitatea disponibilizărilor și cere ministrului să trimită la Arad corpul de control, pentru a verifica dacă aceste disponibilizări au avut loc în conformitate cu legislația în vigoare.

Deputatul susţine, într-un comunicat de presă remis miercuri, că  „pe parcursul acestei acțiuni de disponibilizare a angajaților, mulți dintre aceștia mi-au semnalat o serie de nereguli, care ridică mari semne de întrebare cu privire la legalitatea acestui demers. Vreau să exemplific doar câteva dintre acestea: principala problemă este legată de faptul că, peste nopate, conducerea companiei, în complicitate cu liderul de sindicat, căruia i s-au angajat în cadrul societății soția, fiica, ginerele etc., au modificat contractul colectiv de muncă, luându-se retroactiv o serie de măsuri, cum ar fi eliminarea voucherelor de vacanță sau a salariilor compensatorii pentru cei disponibilizați, ceea ce este ilegal, pentru că nu se puteau stabili drepturi la un nivel inferior față de cele existente. O altă situație cel puțin ciudată se referă la faptul că liderul de sindicat, deși este pensionar, este în continuare angajat al societății, în timp ce Compania de Apă Arad concediază alte persoane care
nu au vârsta pensionării. Iar cazul nu e unic, fiind mai multe persoane care cumulează atât pensia, cât și salariul de la Compania de Apă. De asemenea, ni se aduce la cunoștință că s-au făcut evaluări de fațadă la Compania de Apă, cu o firmă de casă PNL care nu se știe cum a fost contractată, că nu s-a ținut cont de criteriile pentru stabilirea ordinii prioritare la disponibilizare, de exemplu vârsta pensionării, dovadă că multe persoane care sunt
deja la pensie au rămas angajate, în urma acestui proces de restructurare”.

„Vă rog ca, prin Corpul de Control aflat la dispoziția Ministrului Muncii și Justiției Sociale, să demarați verificări cu privire la legalitatea acțiunii de restructurare de la Compania de Apă Arad și să mă informați, ulterior, cu privire la rezultatul acestor verificări“, se mai arată în ccererea deputatului PSD Arad, Florin Tripa.

Reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Arad – acţionarul majoritar al Companiei de Apă, declaraseră, vineri, că restructurările au loc pentru a se realiza încadrarea în bugetul pe 2019 a cheltuielilor de personal.

Salariaţii concediaţi care au o vechime mai mare de cinci ani vor primi compensaţii financiare, în cuantum de maximum trei salarii medii brute.

Procedura a fost anunţată la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă.

Consiliul Județean Arad și Compania de Apă Arad nu au prezentat un punct de vedere față de acuzațiile lansate decătre parlamentatul PSD.