Mii de vânători din toată ţara şi chiar din străinătate s-au adunat duminică în judeţul Arad pentru a participa la Festivalul Vânătorilor, cel mai mare festival de vânătoare din România. Atât ei, cât şi vizitatorii, au avut avea parte de o serie de demonstraţii, spectacole şi concursuri. În plus, cei prezenţi au putut admira un trofeu de cerb premiat internațional. Chiar dacă în zonă nu există nici măcar suspiciuni de pestă porcină africană, ca urmare a focarelor de la celălalt capăt al județului Arad, festivalul se desfăşoară în condiţii maxime de biosecuritate. La intrările în zona festivalului sunt mochete imbibate cu substanţe certificiate decătre Direcţia Sanitar Veterinară Arad.

ARADCU 00 FESTIVALUL VANATORII BATA POVESTI MAURER CEAUSESCU DUM22SEPT_Trim

Mii de vânători din toată ţara şi chiar din străinătate s-au adunat duminică în judeţul Arad pentru a participa la Festivalul Vânătorilor, cel mai mare festival de vânătoare din România. Atât ei, cât şi vizitatorii, au avut avea parte de o serie de demonstraţii, spectacole şi concursuri. În plus, cei prezenţi au putut admira un trofeu de cerb premiat internațional. Chiar dacă în zonă nu există nici măcar suspiciuni de pestă porcină africană, ca urmare a focarelor de la celălalt capăt al județului Arad, festivalul se desfăşoară în condiţii maxime de biosecuritate. La intrările în zona festivalului sunt mochete imbibate cu substanţe certificiate decătre Direcţia Sanitar Veterinară Arad.https://realitateadearad.net/index.php/2019/09/22/arad-audio-foto-video-mii-de-vanatori-si-povesti-care-de-care-mai-interesante-la-cel-mai-mare-festival-al-vanatorilor-din-romania-care-are-loc-in-comuna-bata-judetul-arad/

Publicată de Realitatea De Arad pe Luni, 23 septembrie 2019

Click AICI pentru a vedea și imagini de la ediția din 2018 sau direct la acest link https://cloud.orange.ro/share/CU93Cq9lRcIbwatc.

Festivalul Vânătorilor 2019 a ajuns la cea de-a 12 ediţie şi are loc în localitatea Bata din judeţul Arad.

Chiar dacă în zonă nu există nici măcar suspiciuni de pestă porcină africană, ca urmare a focarelor care există în alte părți le Aradului festivalul se desfăşoară în condiţii maxime de biosecuritate. La intrările în zona festivalului sunt mochete imbibate cu substanţe certificiate decătre Direcţia Sanitar Veterinară Arad, iar carnea de vânat a fost controlată amănunțit decătre medicii DSV.

La ediţia din acest an au fost mii de participanţi, care au avut parte de o serie de suprize şi spectacole. Vânătorii au pregătit tot felul de tocăniţe la ceaun şi alte mâncăruri din carne de vânat, care de care mai gustoase.

Printre cei care vin la fiecare ediţie cu cean, şi pită de pecica cu unsoare (pâine cu untură de porc) se află fostul ministrul de interne, Traian Igaş.

Traian Igaș.

 

Festivalul cuprinde o serie de concursuri printre care un concurs de gătit la ceaun, concurs de arbitraje, concursuri pentru câini de vânătoare, proba mistreţ în ţarc, proba aport din apă cu raţă, tragere cu arcul şi Mai multe ateliere sportive.

Un trofeu de cerb carpatin premiat internațional a atras toate privirile.

Proprietarul trofeului, Puiu Emilian Valea.

 

Există si o expoziţie cu trofee cu care se mândresc vânătorii.

Pentru vizitatori s-a aflat și fostul primar al Aradului, actual europarlamentar Gheorghe Falcă.

Evenimentul este susţinut financiar decătre Consiliul Judeţean Arad.

Şi, bineînţeles, că s-au spus si foarte multe poveşti… vânătoreşti.

Printre poveștile adevărate, un vânător a povestit despre partidele de vânătoare la care a participat cu fostul prim-ministru Gheorghe Maurer sau fostul președinte Nicolae Ceaușescu.

Festivalul se vrea, în primul rând, o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor legate de vânătoare. Oaspeţii evenimentului au avut surpriza să descopere că vânătoarea nu înseamnă numai uciderea animalelor sălbatice ci şi o adevărată cultură cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor. Iar dacă până acuma toate acestea se desfăşurau într-un spaţiu de tagmă destul de ermetic, festivalul este o sansă de cunoaştere şi înţelegere corectă a fenomenului.

Primnarul Comunei Bata, Ion Micurescu, este principalul organizator al Festivalului.

Festivalul are loc la casa de vânătoare care i-a aparţinut baronului Antoniu Mocioni, cel care a fost Mare Maestru de Vânătoare a Curţii Regale a României, iar în zonă veneau la vânătoare nobilii Europei.

La festival au participat zeci de grupe de vânătoare din România, care şi-au prezentat trofeele. Cei mai curoajoşi au putut încerca şi o tiroliană.