Mișcările polițiștilor locali din Arad sunt urmărite printr-un sistem decomunicație și urmărire prin GPS, au anunțat, vineri, Primăria Municipiului Arad și Poliția Locală.

Proiectul pilot gândit de conducerea Direcţiei Generale Poliţia Locală nu a presupus alocarea de fonduri suplimentare din bugetul local deoarece s-au folosit resursele tehnice ale Poliției Locale, respectiv o platformă IT achiziţionată în urmă cu aproximativ doi ani şi telefoanele mobile de serviciu ale poliţiştilor locali.

Conform primarului municipiului Arad, Călin Bibarț, „folosim resursele pe care le avem pentru a mai face un pas înainte în secolul XXI. Pornind de la vechea discuţie pe care o avem cu cetăţenii că poliţistul local este sau nu este acolo unde trebuie, ca să nu mai vorbim despre situaţiile în care se ajunge în instanţă, lansăm un program informatic ce ne va furniza în orice moment informaţii despre locaţiile în care se află agenţii DGPL. Dacă nu este în perimetrul stabilit se semnalează ierarhic şefii, care astfel vor putea interveni în timp real la remedierea problemei”.

„Este un proiect pilot pe care-l dezvoltăm. În momentul în care vedem că este funcţional, îl vom extinde şi la nivelul celorlalte direcţii care au activităţi în oraş, pentru a ne asigura că funcţionarii sunt acolo unde este necesar, acolo unde sunt trimişi, acolo unde cetăţeanul are nevoie de ei”, a mai declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Avantajele sistemului

Avantajele sistemului sunt multiple, spun autoritățile locale, printre care vizualizarea poziţiei fiecărui echipaj, pentru distribuirea eficientă a sarcinilor. În fiecare moment dispeceratul va avea informații precise despre poziția agenților și va putea trimite echipajul cel mai apropiat la locul unei sesizări, reducându-se astfel timpul de intervenție.
Tot în acest mod se poate evalua modul în care funcţionează fiecare patrulă.

Aceste terminale pot transmite informații importante despre modul în care s-au soluţionat cazurile, pe teren. Proiectul GPS îşi va spori utilitatea în momentul în care va fi implementat viitorul sistem de monitorizare stradală, mai extins faţă de cel actual, în care echipajele poliţiei locale, indiferent de serviciu vor fi ajutate în timpul intervenţiilor de dispsecerii care monitorizează camerele video poziţionate în punctele cheie ale oraşului.

Directorul Poliției Locale Arad, Adrian Toma: „nu dorim să exercităm un control asupra colegilor noştri care îşi fac datoria”

Conform directorului Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad, Adrian Toma, „o constatare pe care am făcut-o în ultimul an, este că solicitările arădenilor sunt tot mai numeroase şi va fi nevoie să folosim resursa umană într-o formă mai eficientă. Dispeceratul va avea mare nevoie de această vizibilitate spaţială şi în baza acestor informaţii va putea prioritiza misiunile pe care le au echipajele”.

„Nu dorim să exercităm un control asupra colegilor noştri care îşi fac datoria în fiecare zi pe străzi, aşa cum văd şi arădenii, dar ne propunem să avem o evaluare a incidenţei problemelor pe care le întâmpinăm şi a timpului şi modului în care echipajele noastre se deplasează în zonele vizate. Practic obţinem o statistică aplicată spatial, în baza căreia vom putea acţiona mai eficient”, a mai declarat directorului Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad, Adrian Toma.

Dacă îşi va dovedi eficacitatea, este posibil ca proiectul să fie extins şi la nivelul altor direcţii din cadrul Primăriei Arad.

Sursa foto: Primăria Municipiului Arad