Un bărbatde 35 de ani din România a fost prins decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad în timp ce încerca să iasă ilegal din România cu acte false.

Conform purtătorului decuvânt al POliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, bărbatul călătorea ca pasager într-un microbuz înmatriculat în România, iar la controlul de frontieră, a prezentat o carte de identitate care avea însemnele autorităţilor din România, care era însă falsă.

Bărbatul a declarat că a obţinut cartea de identitate realizată pe numele său real şi prezentată la control, de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 300 de euro, pentru că i-au fost furate documentele.

Individul este cercetat pentru trecere ilegală a frontierei de stat, fals privind identitatea şi de uz de fals.