Circa 720 de angajatori au fost depistaţi cu nereguli decătre ITM Arad în acest an.

Conform unei situaţii prezentate, marţi, de conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad, de la începutul acestui an au fost efectuate 1.250 de controale la angajatorii din judeţ, în urma cărora „au fost depistaţi cu nereguli” cca 720 de angajatori. Inspectorii au aplicat 1.375 de sancţiuni, atât avertismente cât şi amenzi, iar cuantumul amenzilor se ridică la suma de 1.247.900 lei.

Conform șefei ITM Arad, Ecaterina Isac, „deși munca nedeclarată este aspru sancţionată, au fost depistate peste 500 de persoane prestând muncă nedeclarată, amenzile aplicate angajatorilor fiind de circa 780.000 lei. Amenzi au fost aplicate şi lucrătorilor depistaţi prestând activitate fără forme legale, cuantumul acestora depăşind 18.500 lei.

ITM Arad mai precizează că „acţiunile de control au vizat întreaga plajă de domenii de activitate”, iar inspectorii de muncă s-au deplasat atât la angajatorii din sectorul privat cât şi la cei din administraţia publică.