Câteva mii de camioane așteaptă ca să treacă frontiera de vest a României, unde timpii de așteptare, pe sensul de ieșire din România depășesc chiar și 6 ore.

Cel mai aglomerat este în cel mai mare punct rutier de trecere a frontierei din România, Nădlac2, de pe autostrada Nădlac-Arad. Aici coaloana e camioane se întinde pe cca 16 km, iar mașinile sunt parcate chiar pe banda de urgență.
Conform aplicației Poliției de Frontieră, la Nădlac2 timpii de așteptare sunt de 360 de minute, însă șoferii se plâng că stau chiar și mai mult.
Tot în Arad, la Nădlac 1 se așteaptă 80 de minute, iar la Vărșand, 300 de minute. La Borș, în Bihor, se așteaptă 240 de minute, iar la Petea, în Satu Mare, 150 de minute.
Pe sensul de intrare în România, probleme mai mari sunt doar la Nădlac 2 unde se așteaptă 60 de minute.
Circulația mașinilor mici și a autocarelor nu este afectată.
Poliția de Frontieră a luat măsuri speciale pentru a face față situației și lurează pe numărul maxim de căi de ieșire din România, în funcție de configurația fiecărui punct.

Autoritățile din Ungaria efectuează verificări amănunțite

Însă este vorba de un număr foarte mare de camioane care așteaptă ca să iasă din țară. S-a ajuns în această situație, dupăce  în ultmele zile au existat 2 perioade în care circulația traficului greu prin Ungaria a fost interzis: pe data de 1 noiembrie, de Ziua Tuturor Sfinților, și, ca de obiece, în fiecare weekend.
Conform informațiilor disponibile pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, una dintre cauzele timpilor mari de așteptare este legată de faptul că „autoritățile de frontieră maghiare efectuează verificări amănunțite asupra fiecărui mijloc de transport”.

Ce recomandă Poliția de Frontieră

Din acest motiv, Poliţia de Frontieră le recomandă şoferilor să consulte aplicaţia online care monitorizează traficul, de pe site-ul instituţiei, politiadefrontiera.ro, astfel încât să aleagă pentru ieşirea din ţară un punct unde nu sunt timpi mari de aşteptare pentru control.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here