Cinci persoane au fost rănite, marți, într-un grav accident de circulație, pe DN79 A, în județul Arad, după ce cele 2 mașini în care se aflau s-au ciocnit, iar una s-a răsturnat pe carosabil. Două persoane au ajuns la spital, iar la fața locului s-a solicitat și intervenția elicopterului SMURD.

Imagine

Accidentul a avut loc în comuna Șicula, în zona intersecției cu localitatea Gurba.
La fața locului intervin mai multe echipaje de medici, paramedici SMURD, pompieri și polițiști.
Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „în momentul sosirii la fața locului, forțele de intervenție au găsit 5 victime, dintre care 1 încarcerată, celelalte 4 victime erau ieșite din mașină, Prin manevre specifice, victima încarcerată a fost descarcerată, scoasă și predată către medici de la Ambulanță, care au solicitat în sprijin elicopterul SMURD”.
„Dintre celelalte 4 victime ieșite din mașini, pentru una au fost acordate îngrijiri medicale decătre echipajul SMURD al Detașamentului de Pompieri Ineu și a fost transportată la spital. Celelalte victime, cu răni ușoare, au refuzat transportul către Unitatea de Primiri Urgențe”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „un tânăr de 26 ani din Pecica, a condus un autoturism în cuplu cu remorcă pe DJ709, dinspre Seleuș spre Gurba. La intersecția cu DN79/A nu a respectat semnificația indicatorului “Oprire” și a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu un un autoturism condus de in bărbat de 39 ani, care circula din direcția Ineu spre Chișineu-Criș.  În urma accidentului rutier au fost răniți ușor un tânăr de 22 ani, pasager dreapta față în autoturismul accidentat precum și conducătorul auto”.
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: Inspectoratul pentru Situații de Urgență

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here