Surpriză neplăcută pentru o femeie de 25 de ani din Arad, în momentul în care a mers la Poliție ca să își obțină cazierul judiciar de care avea nevoie pentru angajare.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „o arădeancă de 25 de ani a solicitat eliberarea unui cazier judiciar, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că pe numele femeii autoritățile judiciare din Franța au emis un mandat de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul acestui stat”.
„Persoana în cauză a fost prezentată magistraților Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timiș, fiind dispusă reținerea acesteia pentru 24 de ore”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.
Conform unor informații, femeia era dată în urmărire internațională ca urmare a unui proces pe care îl are cu un bărbat din Franța, cu care are un copil. Cetățeanul francez a obținut custodia copilului în instanță, însă femeia din Arad ar fi venit cu minorul în România fără acordul bărbatului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here