Doi bărbați au fost prinși decătre jandarmii din Arad în timp ce braconau pe râul Mureș, chiar în zona municipiului Arad.

Imagine

ARADCU 00 BRACONAJ JANDARMI JANFARMERIA ARAD VI08NOV

Arad: AUDIO FOTO VIDEO Doi braconieri, descoperiți de către jandarmi pe Mureș, chiar în zona municipiului AradDoi bărbați au fost prinși decătre jandarmii din Arad în timp ce braconau pe râul Mureș, chiar în zona municipiului Arad.Ascultă, în linkul de mai jos, ce declară putătorul decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu despre acest caz.

Publicată de Realitatea De Arad pe Vineri, 8 noiembrie 2019

 

Conform putătoruluiui decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu, „doi bărbați din Felnac au fost depistați de jandarmi, în timp ce pescuiau prin metoda greblare, pe râul Mureș, între podul CFR și cel rutier din municipiul Arad. Cei doi bărbați au folosit bețe de pescuit echipate cu fir textil, triple de dimensiuni mari, plumb precum și o cange pentru agățarea peștilor. Totul s-a întâmplat joi, în jurul orei 21.00”.
„Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de ,,pescuitul cu japca, cu ostia, sulița, țepoaica sau cu orice alte unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare”, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura. Uneltele folosite la pescuit, au fost ridicate în vederea confiscării”, a mai declarat putătorul decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.
Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația putătorului decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Polițiștii și jandarmii continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here