Studenții Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au dat, vineri, startul celei de a XVIII-a ediții a celui mai mare festival studențesc din țară UNIFEST 2019, organizat la nivel național de Uniunea Studenților din România (USR). 

Imagine
Vor fi 11 zile de activități captivante în care studenții pot participa la seri de film, workshop de fotografie, jocuri de societate, activități business, training-uri despre orientarea în carieră, educație financiară și domeniul bancar, sport, campionat de fotbal, bedminton sau ping-pong, activități caritabile. De asemenea, cei interesați vor putea fi prezenți la lecții de prim ajutor, ecologizare sau chiar un  Quizz Night. Din program nu vor lipsi petrecerile în stil studențesc, serile de darts și beerpong.
Un moment important în cadrul acestui eveniment va fi Campionatul Național de Lasertag care se va desfășura pentru a doua oară consecutiv în Arad și la care vor participa echipe din întreaga țară.
Conform președintelui Ligii Studuenților Universității Aurel Vlaicu, Emilian Manciu, „toți cei care doresc să afle mai multe despre UNIFEST pot accesa pagina de facebook  UniFEST Arad 2019, unde se și pot înscrie la oricare din aceste activități”.  După încheierea UNIFEST, studenții din Arad sunt invitați la Balul Bobocilor care se va desfășura la Teatrul Clasic Ioan Slavici, în data de 3 decembrie, a mai declarat președintele Ligii Studuenților UAV, Emilian Manciu.
„Vreau să îi felicit pe studenții universității noastre pentru implicarea în UNIFEST. Este un eveniment important pentru viața studențească și pentru tinerii din orașul Arad. Cred că este foarte important pentru comunitatea locală să dezvoltăm Aradul ca și un centru universitar puternic”, a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here