Un incident grav și mai puțin obișnuit a avut loc, duminică seara, chiar pe Bulevardul Revoluției din centrul municipiului Arad. Un copac a căzut pe o mașină, pe care a avariat-o.

„La fața locului a intervenit un echipaj al Detașamentului Arad cu trei subofițeri și un voluntar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.
Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca.

La fața locului a mers imedat chiar primarul municipiului Arad.
„Un copac din zona Podgoria a căzut pe drum, din fericire fără să rănească pe cineva. Intervenim pentru degajarea drumului. Ne preocupăm să nu mai avem astfel de evenimente pentru siguranța noastră și #pentruArad”, a scris primarul Călin Bibarț pe contul său de Facebook.

Sursa foto: Călin Bibarț Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here