Un nou front de lucru se deschide începând de vineri, 15 noiembrie, în centrul municipiului Arad, pe Bulevardul Revoluției, din intersecţia cu strada Mircea Stănescu spre Piaţa Podgoria, a anunțat, joi, Compania de Apă Arad.

Lucrările au loc în cadrul contractului de Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad.

Lucrările la colectorul de canalizare vor continua până la sfârşitul lunii noiembrie, cu pornire din strada Crişan, în direcţiile străzilor Horia şi Piaţa Podgoria concomitent, intersectând strada Cloşca, strada Mircea Stănescu şi strada Andrei Mureşanu. Aceste lucrări, care implică săpături la adâncime, de mare complexitate, executate în scopul introducerii colectorului principal şi a căminelor aferente, se desfăşoară pe banda de parcare cu afectarea unei benzi de circulaţie. Date fiind restricţiile parţiale, şoferii sunt sfătuiţi să opteze pentru rute alternative.

Alte lucrări, deschise în acest moment în mai multe zone din municipiul Arad

Reamintim că, în această perioadă, pentru lucrarea de canalizare din Municipiu, mai există deschis 1 front de lucru pe Calea Aurel Vlaicu, zona Lebăda – tronson cuprins între străzile Obedenaru şi Şcoalei.

În ceea ce priveşte lucrările contractului CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad şi aducţiune în localitatea Fântânele, în prezent există deschise două fronturi de lucru: pe Calea Radnei şi Bulevardul Revoluţiei.

Lucrarea de pe Calea Radnei vizează o lungime de 1.200 m şi constă în săpături pentru introducerea unor conducte de fontă ductilă şi a căminelor de vane aferente, în scopul înlocuirii vechilor conducte din cadrul reţelei de apă a oraşului.

În ceea ce priveşte lucrarea la conducta de apă potabilă de pe Bulevardul Revoluţiei, s-a optat pentru o soluţie fără săpătură deschisă, fiind executate gropi de poziţie pe anumite secţiuni. În prezent se intervine la căminele de vane existente aflate în parcarea mediană, fiind obstrucţionat accesul la un număr mic de locuri de parcare, în intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Horia, unde circulaţia rutieră este uşor afectată, în faţa Primăriei, lângă Obelisc, fără afectarea traficului în zonă şi între liniile de tramvai din scuarul (zona verde dintre liniile de tramvai) din dreptul străzii 1 Decembrie 1918, fără afectarea traficului din zonă. Se preconizează că aceste lucrări vor fi finalizate în luna decembrie, înainte de sărbătorile de iarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here