Prefectul Aradului, Florentina Horgea, a declarat, vineri, că a cerut ca în prima ședință să fie promovat un proiect de hotărâre privind încetarea detașării sale în funcția de prefect al județului Arad. 

 

Florentina Horgea mai spune, în cadrul unui comunicat de presă, că face parte din echipa Guvernului Dăncilă, astfel că a ales să plece împreună cu această echipă.

 

Florentina Horgea a  mai declarat că este mândră că a putut să reprezinte în județul Arad guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă, despre care spune că a fost „unul dintre cele mai performante guverne de după 1990”, „al cărui principal obiectiv a fost din prima până în ultima zi să asigure un trai decent românilor, fie că e vorba de profesori, medici, fermieri, pensionari, tineri, copii. Un guvern care a reușit să ducă România pe primul loc în Europa la creșterea economică, un guvern care a redus șomajul la un minim istoric, care a creat sute de mii de locuri de muncă, care a majorat pensii și salarii”. 

 

Odată cu adoptarea moțiunii de cenzură, consider că misiunea mea se încheie aici. Sunt un om de onoare, un om de echipă și niciodată nu mă voi agăța de o funcție sau alta, așa cum vedem de multe ori că se întâmplă în România, mai spune prefectul de Arad. 

 

Prefectul de Arad, Florentina Horgea, și subprefectul Vasilică Damian, au intrat în concediu medical cu câteva zile înainte de vehiculata schimbare din funcție a celor 2. După câteva zile, cei2  au revenit la Prefectură.

 

Florentina Horgea, care este prima femeie prefect al Aradului, a fost numită în funcție pe data de 07 iulie 2017. Vasilică Damian a fost numit subprefect pe data de 5 octombrie 2017.

 

 

Declarația completă a prefectului Florentina Horgea

O veche vorbă românească spune că orice început are și un sfârșit. În urmă cu aproape doi ani și jumătate, am preluat cu maximă responsabilitate funcția de prefect al județului Arad și am făcut tot ceea ce a depins de mine pentru buna funcționare a instituției pe care o conduc. Și, fără falsă modestie, împreună cu minunatul colectiv din cadrul Prefecturii Arad, cred că ne-am făcut pe deplin datoria față de cetățenii acestui județ. 

 

Sunt mândră că am putut să reprezint în județul Arad guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă, unul dintre cele mai performante guverne de după 1990. Sunt mândră că am reprezentat Guvernul Dăncilă, al cărui principal obiectiv a fost din prima până în ultima zi să asigure un trai decent românilor, fie că e vorba de profesori, medici, fermieri, pensionari, tineri, copii. Un guvern care a reușit să ducă România pe primul loc în Europa la creșterea economică, un guvern care a redus șomajul la un minim istoric, care a creat sute de mii de locuri de muncă, care a majorat pensii și salarii. 

Odată cu adoptarea moțiunii de cenzură, consider că misiunea mea se încheie aici. Sunt un om de onoare, un om de echipă și niciodată nu mă voi agăța de o funcție sau alta, așa cum vedem de multe ori că se întâmplă în România. Fac parte din echipa Guvernului Dăncilă, astfel că am ales să plec împreună cu această echipă.

 

Am solicitat ministrului Afacerilor Interne ca în prima ședință de guvern să fie promovat un proiect de hotărâre privind încetarea detașării mele în funcția de prefect al județului Arad. 

 

Înainte de a face acest pas, m-am asigurat că instituția pe care o conduc este pregătită din toate punctele de vedere, astfel încât activitatea zilnică, dar mai ales turul II al alegerilor prezidențiale să se desfășoare în cele mai bune condiții. Am încredere în personalul Prefecturii Arad, în profesionalismul acestor oameni, alături de care am muncit în ultimii doi ani și patru luni, pentru binele cetățenilor județului Arad. Nava este pe mâini bune, așa cum se spune.

În final, aș dori să mulțumesc tuturor angajaților Instituției Prefectului, precum și celor de la serviciile de Permise Auto, Înmatriculări și Pașapoarte, pentru buna colaborare din ultimii doi ani și patru luni. Doresc să mulțumesc directorilor instituțiilor deconcentrate, comandanților Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, primarilor din județ, indiferent de culoarea politică. 

Tuturor, mult succes în activitate, iar celor din Prefectura Arad le urez să o țină tot așa, pentru că sunt o echipă deosebită, competentă, care merită tot respectul arădenilor.

 

Florentina Horgea,

Prefectul Județului Arad

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here