În urmă cu 101 ani, arădenii au pornit deja către Alba Iulia pentru a participa la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Conform unui material publicat decătre profesorul Horia Truță pe site-ul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol din Arad, pe data de 27 noiembre „1918 – Ziarul Românul din Arad, condus de Vasile Goldiş, referitor la publicarea ştirei despre Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie, scria: „Azi nu este suflet românesc care să nu fie pătruns de dorul: La Alba-Iulia! O săptămână ne desparte de acea zi istorică şi începând de ieri şi azi au pornit satele. Nu sunt trenuri de ajuns, ţăranii pleacă pe jos, înfruntând greutăţile unui drum atât de lung în cap de iarnă, dar se duc.  Grupe de flăcăi din jurul Aradului, voioşi, voinici, însufleţiţi, cu steagul românesc ca emblemă, cu pâinea-n traistă au plecat şi ieri şi azi s-ajungă duminică în cetatea lui Mihai Vodă. Un astfel de popor conştient – continua articolul – nu mai poate fi robul altui popor şi este o impunătoare demnitate în drumul acesta lung şi greu, pentru ca să fie martori la dezrobirea lui. Mergem pe jos, pe sus, în văzduh, în gând, ş-acolo vom fi toţi într-o suflare, ţăran şi cărturar, să strigăm într-un singur glas şi o dorinţă să ştie lumea întreagă că nu mai vrem, nu mai putem fi iobagi”, se mai arată pe pagina de internet a bibliotecii din Arad.

Anul acesta data de 1 decembrie este într-o zi de duminică, exact așa cum s-a întâmpat și în 1918.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here