O delegație de medici de la Universitatea Zhejiang din China, care sunt specialiști în cercetare în tehnologii moderne de regenerare a pielii, se află, în aceste zile, la Arad. 

Imagine

Medicii chinezi au fost primiți, vineri, decătre președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Sosiți la invitația Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, medicii chinezi s-au arătat interesați de inițierea unei colaborări cu universitatea din Arad în domeniul studiilor de master și a celor doctorale.

Conform președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, „China tinde să devină până anul viitor lider absolut la nivel mondial în programe de cercetare. Este un exemplu pe care ar trebui să îl urmăm și noi ca țară având în vedere că cercetarea și creșterea economică merg mână în mână. Deocamdată la noi lucrurile stagnează. Investim mai puțin de 1% din PIB în cercetare și asta se vede și în economie!”.

Județul Arad și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” nu se află la prima colaborare cu partenerii din Zheniang. În august 2018, un grup de studenți împreună cu profesorul lor coordonator au vizitat Aradul și au rămas impresionați de facilitățile puse la dispoziția studenților. Cei 13 studenți erau în proces de specializare în diverse ramuri ale medicinii tradiționale chineze, un domeniu în care și Județul Arad dorește să devină activ în perioada următoare.

„De la preluarea mandatului de președinte, am primit mai multe delegații
din China, atât reprezentanți ai mediului de afaceri, cât și din domeniu medical. Mă bucur că Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” are în vedere colaborări cu astfel de parteneri care provin dintr-o cultură de la care cred că avem multe de învățat”, a mai declarat președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Universitatea Zhejiang își are sediul în orașul Hanghzou în sud estul Chinei.

În cadrul programului de internaționalizare a proiectelor de cercetare, medicii chinezi au realizat de mai bine de 20 de ani parteneriate cu universități de renume din vestul Europei, în special din Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here