O inedită expoziție dedicată sărbătorilor de iarnă se deschide marți la Arad.

Expoziția „De la Moș Gerilă la Moș Crăciun”, care este organizată decătre Complexul Muzeal Arad și Asociația Muzeul Jucăriilor, readuce în atenția publicului jucăriile preferate ale copiilor, începând din perioada interbelică și până în anii ’90.

Ce jucării cuprinde expoziția

Figurine, păpuși, mașinuțe și trenulețe, roboți, rachete și nave spațiale, aranjate în jurul bradului, sunt astăzi privite cu nostalgie de părinți și considerate deja istorie de copiii acestora.

Conform PR-ului Complexului Muzeal Arad, Adelina Stoenescu, la Arad, curatorii expoziției Cristian Dumitru, Mihai Dumitru aduc aproape 1000 de exponate, din cele peste 15 000 câte deţine Muzeul. În această selecţie se regăesc şi multe jucării produse la fabrica „Arădeanca” din Arad, unul dintre cei mai mari producători de jucării din România din perioada comunistă. Copiii vor descoperi, iar părinții și bunicii își vor aduce aminte de jucăriile pe care le primeau acum mai mult de 30 de ani de la Moș Gerilă, care venea pe la cei mici în noaptea dintre ani. Între timp în anul 1989 Moș Gerilă s-a pensionat și a revenit Moș Crăciun, după o absență de 40 de ani, care aduce daruri pentru cei mici în noaptea de Crăciun. Alături de jucării este prezentată și o selecție de reproduceri a unor fotografii vechi de copii cu jucăriile lor.

Expoziția „De la Moș Gerilă la Moș Crăciun”, care se deschide marți la ora 11 la Muzeul de Artă Arad (str. Gheorghe Popa de Teiuș 2-4, etaj II), poate fi viziată până pe data de 15 ianuarie 2020.

Asociația Muzeul Jucăriilor a fost înființată în urmă cu mai mult de 10 ani de către un grup de colecționari, care de 40 de ani adună jucării vechi de colecție și alte obiecte specifice copilăriei românești. În ultimii 10 ani cu aceste jucării Muzeul Jucăriilor a organizat peste 50 de expoziții în România în colaborare cu muzeele din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here