8 cetățenidin Algeria și Afganinstan au fost descoperiți decătre polițiștii de frontieră din Arad în timp ce se pregăteau ca să treacă ilegal frontiera cu Ungaria, pe jos, chiar peste câmp, a anunțat, luni, Poliția de Frontieră Arad.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, polițiștii de frontieră de la Nădlac au reținut cinci persoane de sex masculin, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, doi adulți în vârstă de 23, respectiv 24 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.

Alți 3 bărbați, pasageri într-un taxi, au fost descoperiți decătre poliţiştii de frontieră de la Turnu, pe drumul Arad-Variaşu Mic. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în România.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările în aceste cazuri.

Poliția de Frontieră din Arad a mai anunțat ieri că a mai descoperit, tot în zona Nădlac, 9 cetățeni străni împreună cu 2 călăuze din România, în timp ce încercau să treacă granița cu Ungaria, pe jos, chiar peste câmp.