Mai mulți cetățenidin Pakistan și Armenia au fost descoperiți decătre polițiștii de frontieră de pe autostrada Nădlac-Arad când încercau să iasă din România cu documente din Franța și Italia, care nu le aparțineau însă.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Filip Ionuț Matei, la punctul de trecere de pe autostrada Nădlac-Arad s-a prezentat pentru a ieși din țară, un bărbat care călătorea ca pasager într-o mașină înmatriculată în Cehia.

La controlul de frontieră, bărbatul s-a legitimat cu un paşaport eliberat de autoritățile din Armenia şi un permis de şedere emis de autorităţile din Franța. Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţean din Armenia, în vârstă de 38 de ani.

Câteva ore mai târziu, la același punct de trecere a frontierei, s-au prezentat pentru a ieși din țară, 2 bărbați, care circulau ca pasageri într-un autocar înmatriculat în România. La controlul de frontieră, bărbaţii s-au legitimat cu cărţi de identitate eliberate de autoritățile din Italia. Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că  între persoanele prezente la control şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Pakistan, în vârstă de 20, respectiv 28 de ani.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor, efectuând totodată, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun în aceste cazuri.