Conferința Județeană Extraordinară de alegeri dincadrul PSD Arad va avea loc vineri, pe data de 7 februarie, iar unii dintre liderii importanți din PSD vorbesc despre încercări „de deturnare a lucrarilor Conferintei Extraordinare in folos propriu, cu incalcarea flagranta a Statutului” și de încercări de a tulbura „organizatia cu tot soiul de manevre nestatutare”.

Președintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a anunțat pe contul său de Facebook că, cităm, „rămâne cu am stabilit. Comitetul executiv al PSD a deci ca în data de 7 februarie 2020, să fie organizată Conferința Extraordinară de alegeri a PSD Arad. Continuăm împreună, pentru Arad!”.

Pe de altă parte senatorul PSD Arad, fostul vicepremier Mihai Fifor, care, în ultiemele săptămâni a demarat o proprie campanie de reformare a oganizației, scrie, pe contul său de Facebook, că „în ciuda incercarilor repetate ale unora de a interpreta Statutul dupa bunul plac” (…) orice incercare de a forta trimiterea de delegati din partea organizatiilor locale la aceasta Conferinta Extraordinara este in afara cadrului statutar, lucru subliniat de conducerea partidului si in CEX-ul de ieri”.

Fifor mai scrie că le cere „cu fermitate celor care incearca sa deturneze lucrarile Conferintei Extraordinare in folos propriu, cu incalcarea flagranta a Statutului, sa dea dovada de responsabilitate si sa inceteze sa tulbure organizatia cu tot soiul de manevre nestatutare”.

„PSD Arad are nevoie de liniste, de reconstructie si de construirea unei echipe in limitele cadrului prevazut de Statut. PSD Arad are nevoie urgenta sa arate aradenilor ca merita increderea lor, intr-un an electoral extrem de complicat. Vremea improvizatiilor a trecut! E momentul sa redam organizatiei forta de altadata, bazata pe profesionalism, competenta, respect fata de valorile social-democrate, respect fata de cetatean. PSD Arad trebuie sa redevina o optiune reala si serioasa pentru aradeni”, mai scrie Mihai Fifor, care nu dă nu niciun nume legat de cei pe care îi acuză.

Alegerile, într-un moment complicat din cauza anchetei DNA la PSD Arad

Alegerile în PSD Arad au loc într-un moment complicat pentru organizație, după ce la finalul anului 2019, procurorii DNA Timișoara au descins la sediul partidului. Procurorii DNA susțin că angajările la cântarul DRDP Timișoara din punctul de trecere a frintierei Nădlac 2, de pe autostrada Nădlac-Arad, s-ar fi făcut doar cu acordul conducerii PSD Arad, iar candidații ar fi plătit mită care ajungea chiar și la 10.000 de euro de persoană. Funcționarii care lucrau în sistem ar fi trebuit să plătească o taxă de protecție cuprinsă între 100 și 500 de euro lunar, mai susțin procurorii DNA Timișoara.

Unii vicepreședinți sunt în arest la domiciliu Deputatul Dorel Căprar, care este președintele PSD Arad, are calitatea de inculpat în acest caz. Ancheta mai vizează alți 2 parlamentari PSD deputatul de Arad Florin Tripa și deputatului de Caraș-Severin Ioan Chisăliță.

 

Mesajele complete

Dorel Gheorghe Caprar
14 ore ·
Rămâne cum am stabilit! Comitetul executiv al PSD a decis, astăzi, ca în data de 7 februarie 2020, să fie organizată Conferința Extraordinară de alegeri a PSD Arad.
Continuăm împreună, pentru Arad!

Rămâne cum am stabilit! Comitetul executiv al PSD a decis, astăzi, ca în data de 7 februarie 2020, să fie organizată Conferința Extraordinară de alegeri a PSD Arad. Continuăm împreună, pentru Arad!

Publicată de Dorel Gheorghe Caprar pe Vineri, 31 ianuarie 2020

Fifor Mihai
4 ore ·
Comitetul Executiv National a revenit aseara si a stabilit data Conferintei Extraordinare de alegeri a PSD Arad, pentru ziua de 7 februarie 2020, ora 17. S-a decis sa fie 7 si nu 8 februarie, asa cum se comunicase anterior, datorita agendei extrem de incarcate cu alte Conferinte judetene de saptamana viitoare.

In ciuda incercarilor repetate ale unora de a interpreta Statutul dupa bunul plac, tot CEX-ul de ieri a stabilit clar ca la Conferinta de la Arad vor participa doar cei prevazuti in mod expres si limitativ de statut, dupa cum urmeaza: Comitetul Executiv Judetean, primarii, viceprimarii, parlamentarii, consilierii judeteni, presedintii de organizatii locale, care nu se regasesc deja in CEX, precum si cele doua Comisii deja mentionate in Statut.

Orice incercare de a forta trimiterea de delegati din partea organizatiilor locale la aceasta Conferinta Extraordinara este in afara cadrului statutar, lucru subliniat de conducerea partidului si in CEX-ul de ieri.

Iata de ce, le cer cu fermitate celor care incearca sa deturneze lucrarile Conferintei Extraordinare in folos propriu, cu incalcarea flagranta a Statutului, sa dea dovada de responsabilitate si sa inceteze sa tulbure organizatia cu tot soiul de manevre nestatutare.

PSD Arad are nevoie de liniste, de reconstructie si de construirea unei echipe in limitele cadrului prevazut de Statut. PSD Arad are nevoie urgenta sa arate aradenilor ca merita increderea lor, intr-un an electoral extrem de complicat.

Vremea improvizatiilor a trecut! E momentul sa redam organizatiei forta de altadata, bazata pe profesionalism, competenta, respect fata de valorile social-democrate, respect fata de cetatean. PSD Arad trebuie sa redevina o optiune reala si serioasa pentru aradeni.

Vom face asta pe 7 februarie, cu o echipa noua, profesionista, dedicata 100% Aradului si aradenilor! Pentru ca impreuna suntem puternici, pentru Arad!

Comitetul Executiv National a revenit aseara si a stabilit data Conferintei Extraordinare de alegeri a PSD Arad, pentru…

Publicată de Fifor Mihai pe Vineri, 31 ianuarie 2020