Un jandarm din Arad a fost recompensat decătre Armata Statelor Unite ale Americii cu una dintre cele mai importante distincții conferite militarilor din statele aliante.

Conform purtătorului decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu, „plutonierul adjutant Dorin Pașca, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a fost recompensat, de Armata Statelor Unite ale Americii, cu una dintre cele mai importante distincții conferite militarilor din statele aliate, ,,THE ARMY ACHIEVEMENT MEDAL”. Distincția i-a fost înmânată în cadrul activității de evaluare a Jandarmeriei Române, pentru anul 2019. Cu aceeași ocazie, ministrul afacerilor interne, domnul Ion Marcel Vela, i-a înmânat subofițerului ,,Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne, cu însemn de război”, pentru participarea la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan”.

Jandarmul din Arad a contribuit la complexul proces de înfăptuire a păcii în zonă.

„În perioada februarie – septembrie 2019, jandarmul arădean a îndeplinit funcția de luptător ,,Guardian Angels’’, în cadrul misiunii NATO – Resolute Support din Kabul, Afganistan, contribuind la complexul proces de înfăptuire a păcii în zonă”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Ascultă aici sau în linkul de mai jos declarația completă a purtătorului decuvânt al Jandarmeriei Arad, plt.adj. Dan Monoranu.

Plutonierul adjutant Dorin Pașca are 42 de ani. De 15 ani lucrează în cadrul Jandarmeriei Arad, iar înainte a fost militar în Batalionul 191 Infanterie Radu Golescu, cantonat în Cetatea Aradului.

Sursa foto: Jandarmeria Arad