Luni, 24 februarie, se împlinesc 72 ani decând arădeanul Avram Bunaciu a devenit ministru al justiției în perioada comuniștilor și a condus Comisia Acuzatorilor Publici.

Lucrețiu Pătrășcanu

 

Avram Bunaciu

Conform unui material publicat decătre profesorul Horia Truță pe site-ul Bibliotecii Județene A.D. Xenopol din Arad, pe data de 24 februarie „1948 – Ministrul justiţiei – Lucreţiu Pătrăşcanu, a fost destituit din guvern şi arestat, în funcţie fiind numit Avram Bunaciu (născut la Gurba-Şicula, judeţul Arad). Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954), licenţiat în drept şi doctor în ştiinţe economice la Universitatea din Leipzig, a fost primul comunist român ajuns ministru (1944). În această calitate, a fost un promotor al epurărilor şi proceselor de tip stalinist din spaţiul românesc postbelic. A înfiinţat Tribunale Populare, promovându-l în Bucureşti, ca şef al acuzatorilor publici pe Avram Bunaciu. În 1948, a fost schimbat din funcţie şi arestat sub învinuirea de naţionalism burghez, şovinism şi colaborator al Siguranţei Statului, din perioada interbelică. A fost judecat alături de alte 33 persoane şi condamnat la moarte, după un proces de şase ani. A fost executat în închisoarea Jilava, la 17 aprilie 1954. Înlocuitorul său, Avram Bunaciu (1909-1983), jurist, profesor universitar, politician comunist, a condus în perioada 1945-1946 Comisia Acuzatorilor Publici (procurori) la Tribunalul din Bucureşti, examinând cazurile a peste 2700 suspecţi de crime de război şi crime împotriva umanităţii, din care aproape 700 au fost condamnaţi. În mandatul său de Ministru al Justiţiei, Avram Bunaciu, a promovat înăsprirea condamnărilor, în cadrul unor procese de tip stalinist”, se mai arată pe pagina de internet a bibliotecii din Arad.

Conform wikipedia.org, Avram Bunaciu (n. 11 noiembrie 1909, Gurba – d. 28 aprilie 1983, București) a fost un jurist și politician comunist român. După unele surse din cercurile politice de extremă dreapta, Bunaciu ar fi fost de origine evreiască, (un citat în presă din văduva mareșalului Antonescu). Această opinie a fost infirmată de biografii săi și de alți cercetători. Conform altor surse, mama lui Avram Bunaciu ar fi fost de religie baptistă. S-a implicat de aproape în procesele celor judecați în perioada postantonesciană pentru crime de război, crime împotriva umanității, în procesele politice și actele de represiune din anii stalinismului în România. În această perioadă, Bunaciu a deținut funcțiile de acuzator public șef, ministru al justiției 1948-1949 și apoi, ministru de externe al României (1958-1961). Avram Bunaciu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1948 – 1975.

Copilărie și tinerețe

Avram Bunaciu s-a născut în 1909 la Gurba, județul Arad, într-o familie de țărani mijlocași români. A avut patru surori și doi frați. Anii Primului război mondial au fost dificili pentru familia sa, tatăl și fratele cel mare fiind trimiși pe front în cadrul armatei austro-ungare, în vreme ce alt frate, care, rămas la vatră, devenise stâlpul familiei, a murit de gripă. După studii liceale la Liceul „Samuil Vulcan”, din Beiuș, în anii 1929-1933 Bunaciu a urmat facultatea de drept a Universității din Cluj. În anii de studenție s-a simțit atras de ideologia de stânga, devenind un cititor al presei socialiste – „Socialismul” (organul Partidului Social-Democrat), „Stânga” , „Revista socială” și „Lumea muncitorească”. După o scurtă perioadă de stagiu la Casa Asigurărilor Sociale din Cluj, Bunaciu s-a stabilit în iulie 1938 la București, unde, cu încurajarea liderului social-democrat Ilie Moscovici, a fondat o organizație de tineret a Partidului Social-Democrat Român.

Activitatea politică

În anul 1938 Bunaciu s-a căsătorit cu o tânără cu vederi comuniste, Noemi Nussbacher, evreică de origine. Începând din 1938 el s-a deziluzionat de social-democrați (în ciuda stimei pe care o avusese pentru Moscovici, Gheorghe Grigorovici și Lothar Rădăceanu) și a devenit un simpatizant al Partidului Comunist. Ca avocat în baroul din București, a apărat în mai multe rânduri unii inculpați comuniști și s-a străduit, în alte ocazii să asigure comuniștilor apărarea din partea unor avocați renumiți ca Petre Pandrea (Marcu) sau Istrate Micescu. În 1939 a adăpostit o tipografie comunistă, iar din 1941 a intrat în Biroul juridic al Apărarii Patriotice. În 1940-1941, s-a întors, însoțit de soția sa, în satul său natal, între altele, pentru a o feri de violențele antievreiești de la București.

Acuzator public și cariera politică

Între 1944-1945 a fost membru în consiliul Baroului de Ilfov. În perioada 1945-1946 a avut funcția de acuzator public șef în comisia de acuzatori publici a Tribunalului Poporului din București. (Tribunalul a funcționat până la 28 iunie 1946).

Comisia acuzatorilor publici a examinat cazurile a circa 2700 suspecți de crime de război și crime împotriva umanității, dintre care 668 au fost condamnați, mulți dintre ei în contumacie. În vara anului 1945, Bunaciu a fost însărcinat să organizeze Tribunalul Poporului din Cluj, care a pronunțat condamnări mai aspre decât alte instanțe împotriva celor găsiți vinovați de crime de război.

În 1946-1947, în calitate de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, Bunaciu ar fi dat, din însărcinarea conducătorilor comuniști ai României, și cu știrea Kremlinului, dispoziții pentru controlarea și organizarea emigrărilor de evrei din România spre Israel.

În februarie 1948, după înlăturarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Bunaciu a fost numit ministru al justiției (1948-1949), revenind în această funcție pentru trei săptămâni la finele lui 1957 și începutul lui 1958[8]. Între 1954-1957 a fost secretar al Marii Adunări Naționale, apoi, între 11 ianuarie 1958 și 20 martie 1961, ministru de externe, urmându-i în funcție lui Ion Gheorghe Maurer.

Între 19 martie – 24 martie 1961 a fost vreme de 5 zile vicepreședinte al Consiliului de Stat. Bunaciu a fost totodată și profesor universitar.

În mai 1961 i-a fost conferită medalia A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România. Prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971, Avram Bunaciu a fost decorat cu Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a II-a.

Sursa foto: bibliotecaarad.ro