Vântul care bate cu putere la Arad încă de ieri a creat, luni, probleme în oraș. Pompierii au fost nevoiți să intervină mai multe ore la fosta fabrică de spirt și drojdie.

Conform purtătorului decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca, „echipajul de intervenție la înălțime a Detașamentului de Pompieri Arad a intervenit timp de mai multe ore pentru îndepărtarea unor elemente de construcție și invelitoare din tablă la clădirea toate fabrici de spirt si drojdie”.

„Intervenția a fost dificilă datorita vântului puternic si imposibilității de intervenție din nacela autospeciale”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, maior George Pleșca..

Conform wikipedia.org, „Fabrica de Spirt și Drojdie din Arad a fost fondată în anul 1851 de către Adolf Neuman, venit din Boemia. După două incendii de proporții, în 1884 a fost terminată actuala clădire, cea mai modernă fabrică a vremii din sud-estul Europei. Alături a funcționat și o moară, precum și o fermă de porci. Instalațiile au rămas funcționale timp de peste o sută de ani, fiind demontate abia după 1990. Fabrica și moara au fost transformate în societate anonimă în 1922, ramânând în proprietatea familiei Neuman pâna la naționalizarea din 1948”.

După Revoluția din 1989, fabrica a avut mai mulți proprietari privați.

Sursa foto-video: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad