5 percheziții au avut loc, joi, în județul Arad, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire și alte violențe.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei, „polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au desfășurat azi, 5 martie 2020, 5 percheziții domiciliare pe raza localităților Lipova și Ghioroc, Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 28 decembrie 2019, doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza localității Ghioroc, în vederea întâlnirii cu o femeie și un bărbat”.

„Cel din urmă, împreună cu alți 3 bărbați și o persoană neidentificată la acel moment, i-ar fi reținut pe primii doi împotriva voinței lor, într-un imobil, unde i-ar fi agresat. De asemenea, cei bănuiți de săvârșirea faptei ar fi amenințat una dintre victime, cu scopul de a-i înapoia o sumă de bani pe care aceasta i-ar fi datorat-o. În urma activităților desfășurate de polițiști au fost conduși la sediul poliției, în vederea audierilor, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, urmând a fi luate măsurile legale”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Adina Aconstantinesei.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Conform unor informații, suma împrumutată ar fi fost de 10.000 de euro.

Printre cei vizați s-ar afla și un tânăr care în acel moment ar fi fost liderul Tineretului Național Liberal Lipova, datoria fiind către tatăl său. PNL Arad a confirmat indirect cazul, anunțând, joi, că, pe data de 15 ianuarie 2020, tânărul și-a dat demisia atât din funcția deținută, cât și din PNL.