Primul aparat de testare Covid-19 a ajuns, joi dimineață, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, ca urmare a discuției dintre președintele Consiliului Județean Arad și premierul României, a anunțat, joi, conducerea Consiliului Județean Arad (CJ Arad).

Aparatul este livrat decătre compania Unifarm.

„În urma discuției pe care am avut-o ieri cu premierul României, astăzi a ajuns la Arad aparatul de testare Covid-19, cu echipamente și cu testere pentru trei luni de zile! Acestea sunt descărcate chiar în aceste minute! Testerul va fi instalat în clădirea fostului Spital Municipal. Aparatul este cofinanțat de Consiliul Județean Arad. Aradul este al șaptelea județ din România unde este instalat un astfel de aparat de testare. În această săptămână sosește și al doilea tester, donat de Fundația Vodafone”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.