INFLAȚIA bate record după record: românii sunt disperați – Făina, uleiul și pâinea, în topul scumpirilor

Românii se confruntă cu cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani, iar prețurile vor crește și în lunile următoare. BNR spun că inflația vă scădea sub pragul de 10% abia în trimestrul al treilea al acestui an. Însă, tot experții BNR spun că încetinirea inflației nu înseamnă și scăderi de prețuri, ci doar că acestea vor crește mai puțin comparativ cu perioada anterioara. 

Datele oficiale arată că anul 2022 a adus cele mai mari scumpiri din ultimele două decenii. Rata inflației a înregistrat valori record și a ajuns la pragul de 16 procente. Scumpirile au fost generate în mare parte de criza energetică. Potrivit prognozei BNR, inflația va rămâne la un nivel ridicat și în acest an și va scădea pentru prima dată sub pragul de 10% în trimestrul trei al anului. Până atunci, românii sunt nevoiți să suporte costurile uriașe.

„Avem în România o creștere masivă a inflației, dar peste tot în lume s-a întâmplat. În Romania este inflație, ne batem cu ea. Trebuie să asigurăm și stabilitatea financiară și progresele în ceea ce privește inflația vor crește treptat”, a spus Guvernatorul BNR – Mugur Isărescu.

Statisticile arată că alimentele de bază sunt cele pentru care plătim cel mai mult. Uleiul, cartofii, pâinea sau zahărul sunt produsele care costă dublu sau chiar triplu în unele cazuri.

Iar pentru a ține în frâu inflația, Banca Centrală a majorat dobânda cheie ceea ce a dus la creșterea ratelor. Experții vin însă și cu un avertisment: chiar dacă rata inflației va scădea în următoarea perioadă, acest lucru nu înseamnă și că vom vedea prețuri mai mici. Ieftiniri la raft am putea vedea abia anul viitor.

EVOLUȚIA RATEI INFLAȚIEI ÎN ANUL 2022

ianuarie 2022 – 8,4%
februarie 2022 – 8,5%
martie 2022 – 10,2%
aprilie 2022 – 13,8%
mai 2022 – 14,5%
iunie 2022 – 15,1%
iulie 2022 – 15%
august 2022 – 15,3%
septembrie 2022 – 15,9%
octombrie 2022 – 15,3%
noiembrie 2022 – 16,8%
decembrie 2022 – 16,4%
Sursa: Institutul Național de Statistică

TOPUL SCUMPIRILOR ÎN ANUL 2022
Ulei – 37,46%
Cartofi – 35,43%
Făină – 33%
Ouă – 35,51%
Lapte – 31,53%
Carne – 17,42%
Pâine – 25,83%
Energie electrică – 45,14%
Gaze – 35,73%
Energie termică – 20,1%
Combustibil 12,43%
Sursa: Institutul Național de Statistică 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.