IZVORUL TĂMĂDUIRII 2022: tradiții și obiceiuri. Ziua în care poți afla cât mai ai de trăit

Creștinii sărbătoresc astăzi, Izvorul Tămăduirii, ce amintește de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit tradițiilor, Maica Domnului i-ar fi descoperit împăratului Leon cel Mare, înainte de a ajunge la tron, un izvor cu apă vindecătoare.

 

Așadar, sărbătoarea este închinată Maicii Domnului și face parte din seria sărbătorilor mici, închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

De asemenea, sărbătoarea amintește și de Vinerea Mare. Maica Domnului, care a vărsat lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, se arată acum drept izvor de nădejde și de vindecare a bolilor.

Credincioșii care se duc la Sfânta Liturgie din ziua praznicului Izvorul Tămăduirii își iau aghiasmă, apă sfințită pe care o folosesc la stropirea grădinilor, caselor și ogoarelor. În unele părţi din ţară, preoţii sunt cei care merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită.

După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”.

ZVORUL TĂMĂDUIRII. Tradiții de Izvorul Tămăduirii
Creștin-ortodocșii iau parte la slujba de sfințire a apei, care are loc de Izvorul Tămăduirii, iar preotul îi stropește cu aghiasmă pe toți cei aflați în biserică – pentru a alunga spiritele rele.

Apa sfințită în această zi se poate bea oricând, în special de către cei bolnavi, pentru că aceștia au șanse mai mari de vindecare. Potrivit tradiției, apa sfințită în această zi îi ajută pe oameni să se umple de Duhul Sfânt și să își vindece suferințele și bolile.

Cine lasă un vas cu apă în biserică de joi până vineri, iar apoi se spală cu apa sfințită și o bea pe stomacul gol, va scăpa de necazuri întregul an.

În trecut, oamenii care voiau să ştie dacă și cât vor mai trăi în viitorul apropiat aşezau o cană sub un pom de nuc sau soc. Dacă găseau pământ pe fundul cănii, însemna că sfârşitul li se va apropia.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.