Jurnaliști amenințați de oameni din jurul lui Vlad Voiculescu. Bogdan Muzgoci, mesaj de solidaritate față de Silviu Mănăstire

 

Jurnalistul Silviu Mănăstire susţine că a primit mesaje de ameninţare de la Liviu Althamer, actual adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DGA), după ce a vorbit despre Vlad Voiculescu, ministru al Sănătăţii, şi soţia lui Althamer, secretar de stat în MS. Jurnalistul Realitatea PLUS Bogdan Muzgoci a transmis marți seară, în emisiunea „Jocuri de putere”, un mesaj de solidaritate cu Silviu Mănăstire.

 „Vreau să transmit un mesaj de solidaritate față de colegul Silviu Mănăstire de la o altă televiziune, care susține că a fost amenințat prin intermediul adjunctului DGA după ce desigur a deranjat oameni din jurul domnului Voiculescu, mai exact pe soția adjunctului DGA.  

Astfel de lucruri nu se fac și nu cred că așa bagă cineva pumnul în gura presei.

Dacă vreți să închideți gura presei să nu mai zică lucruri de genul acesta, puneți mâna și faceți-vă treaba, inclusiv băieții ăștia de la DGA, care, în loc să prindă corupții, șpăgile, mica, marea infracțiune de la nivelul angajaților MAI sau câți or mai fi , pe unde-or mai fi peste tot prin țară, spitale, stau și amenință jurnaliști.

Dacă faceți lucruri de genul acesta, pregătiți-vă să primiți ceea ce meritați, și anume : Dacă vă deranjează că sunteți în centrul atenției, și că presa scrie despre voi, o să scriem mai rău, până plecați de acolo sau până vă faceți treaba”, a transmis Bogdan Muzgoci, marți seară, la Realitatea PLUS.

Jurnalistul Silviu Mănăstire a anunțat că a fost ameninţat de şeful DGA, soţul principalei colaboratoare a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Domnule Althamer, şeful DGA, nu-mi mai transmiteţi prin intermediară că o să faceţi, că o să dregeţi. Dacă soţia dumneavoastră este principala colaboratoare a lui Vlad Voiculescu şi sunteţi directorul DGA, serviciu secret din MAI, nu se face să-mi transmiteţi prin intermediară că nu e bine ce fac. Eu am un contract moral cu telespectatorii mei şi am responsabilitatea să spun lucrurilor pe nume nu mai transmiteţi prin intermediari.

Cu ocazia asta, îi transmit ministrului de Interne, Lucian Bode că eu, jurnalistul Silviu Mănăstire, în acest moment, nu mă simt confortabil cu presiunile care se fac din direcţia DGA. Mâine o să fac un document oficial în acest sens. Nu mai transmiteţi că nu este în regulă.

Dacă toată cupola, toţi şmecherii din România care sunt în spatele lui Vlad Voiculescu ţin cu orice preţ să-l ţină pe omul ăsta în funcţie, nu am nicio problemă. Să fie ministru al Sănătăţii încă 20 de ani. Nu mă deranjează. Aici discutăm despre altceva, despre morţi, despre sănătatea noastră, despre o tragedie până la urmă”, a declarat Silviu Mănăstire, potrivit podul.ro.

Monica-Emanuela Althamer, navigator de pacienți la Asociația Magic, ONG-ul fondat de Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu, a fost numită joi secretar de stat în Ministerul Sănătății. Decizia de numire a Monicăi Althamer, semnată de premierul Florin Cîțu, a fost publicată săptămâna trecută, joi, în Monitorul Oficial.

Monica Althamer l-a înlocuit în funcția de secretar de stat pe medicul Horațiu Moldovan, venit în minister odată cu fostul ministru Victor Costache. Originară din Timişoara, aceasta a ocupat pentru scurt timp postul de consilier onorific al ministrului Voiculescu. Althamer nu are pregătire medicală, fiind licenţiată în teologie şi literatura engleză.

Aceasta a mai ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății în perioada 7 iulie 2016-4 ianuarie 2017, tot atunci când titluar la Sănătate era Vlad Voiculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.