Lucrări în grafic pe șantierele din Arad

Două dintre cele mai importante proiecte ale municipalității arădene au intrat în linie dreaptă. Este vorba despre proiectul ce prevede construirea centrului multifuncţional din zona Tarafului și cel de reconversie funcțională și revitalizare a terenului din zona Micălaca 300, care în urma unei investiții de mai bine de 10 milioane de lei va fi transformat în zonă de agrement și petrecere a timpului liber. În acest context viceprimarul Lazăr Faur, însoțit de echipele de implementare a celor două proiecte, a efectuat o vizită în teren  pentru a constata stadiul lucrărilor.

Primul obiectiv vizitat a fost cel de pe malul Mureșului din zona Micălaca 300, unde sunt în desfășurare lucrările de amenajare a unui nou parc în suprafață totală de aproape cinci hectare. Proiectul în valoare de peste 10 milioane de lei este realizat din fonduri europene nerambursabile accesate prin Programul Operaţional Regional, Axa 4 și prevede amenajarea de locuri de joacă pentru copii, locuri de socializare pentru vârstnici, terenuri de sport, locuri pentru picnic, alei pietonale, piste de biciclete și parcări înierbate. Totodată, se vor planta arbori şi arbuşti ornamentali, gard viu și gazon pentru care se va asigura un sistem de irigaţii.

„Proiectul a început de curând și are termen de finalizare 12 luni. Primele lucrări au constat în decopertarea terenului, în extragerea unor arbori care nu sunt viabili, deși noi ne dorim să rămână cât mai mulți dintre pomii existenți pe amplasament. Arborii sănătoși vor fi păstrați și vor crea un ambient plăcut.  Au fost puse deja și rețelele de infrastructură. Până acum lucrările sunt în grafic. ”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.

Următoarea oprire a fost în zona Tarafului unde se construiește un centru multifuncțional destinat copiilor și adulților cu nevoi. Clădirea va dispune la parter de o sală de mese şi grupuri sanitare, zona triaj, birouri pentru personal, cabinet medical, iar etajul va fi compartimentat în săli de consiliere, spaţiul de joacă pentru copii (cu dotările aferente), spaţiul pentru lectură şi teme, zonă de birouri pentru personal. Clădirea va fi accesibilizată pentru persoane cu dizabilităţi motrice sau altele.

În viitorul centru multifunțional de pe Tarafului, copiii vor beneficia de servicii care să contribuie la prevenirea abandonului şcolar şi la eliminarea riscului de excluziune asociată, precum consiliere socială, psihologică sau psihopedagogică, mese calde, activităţi sportiv – recreative, terapie prin artă, educaţie interculturală, asistenţă medicală primară. Adulţii vor fi ajutaţi să îşi găsească locuri de muncă, să urmeze cursuri de calificare, dar vor putea primi şi consiliere psihologică, juridică sau asistenţă medicală.

Învestiția în valoare de circa 4 milioane lei este realizată parțial din fonduri europene.

Având deja stâlpii de rezistență ridicați, pardoseala turnată, constructorul execută în prezent lucrări de zidărie, cofraje, armări de grinzi și planșee. Menținându-se acest ritm, se estimează că la finele lunii octombrie toate structurile la roșu vor fi ridicate și se va putea lucra în paralel cu mai multe echipe pentru finisaje și pentru structura metalică de la etaj, care este una specială.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.