MAE: ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE: PORTUGALIA – RISC MAJOR DE PRODUCERE A UNOR INCENDII DE VEGETAŢIE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Portugalia că autorităţile din această ţară au prelungit starea de alertă pe întreg teritoriul continental până joi, în contextul riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie.

Într-un comunicat transmis AGERPRES, MAE le recomandă cetăţenilor români să se informeze în legătură cu situaţia existentă şi să evite deplasările în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un pericol iminent de producere a acestora.

De asemenea, MAE recomandă consultarea paginii web a Institutului pentru Mare şi Atmosferă – IPMA – Perigo de Incendio Rural (PIR) Continente – https://www.ipma.pt/pt/riscoincendio/rcm.pt/ şi a Autorităţii Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă şi Protecţie Civilă – ANEPC – Autoridade Nacional de Emergencia e Protecao Civil – https://prociv.gov.pt/pt/home/ pentru obţinerea informaţiilor actualizate în timp real.

Totodată, MAE recomandă consultarea paginilor web http://lisabona.mae.ro şi www.mae.ro, precum şi a paginii de Facebook a Ambasadei României la Lisabona.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866; apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center-ului, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351927411628.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.