MAPN: PATRU VICTIME ALE INCENDIULUI DIN MACEDONIA DE NORD, TRANSPORTATE LA BRUXELLES CU O AERONAVĂ MILITARĂ ROMÂNĂ

Aeronava a decolat marți de la Aeroportul Otopeni pentru a executa misiunea umanitară și a revenit în ţară miercuri dimineață.

Patru victime ale incendiului din Macedonia de Nord au fost transportate la un spital din Bruxelles, Belgia, marți, 18 martie, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale.

Aeronava a decolat marți de la Aeroportul Otopeni pentru a executa misiunea umanitară și a revenit în ţară miercuri dimineață.

Pe durata misiunii umanitare, pacienţii au fost monitorizaţi de o echipă medicală mixtă asigurată de Ministerul Apărării Naţionale şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi de personal medical belgian.

La bordul aeronavei s-au aflat două echipe medicale UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi o echipă medicală a Ministerului Apărării Naţionale, potrivit București FM.

Cei patru pacienți care au fost preluați de aeronava română au vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani. Pe durata zborului au fost asistaţi de trei medici şi trei asistenţi români.

De asemenea, din Skopje a fost preluată şi o echipă medicală, formată din șapte membri (medici şi asistenţi din Belgia), care s-a aflat în Republica Macedonia de Nord pentru a evalua cei 4 pacienţi.

Misiunea aeronavei a fost aprobată de ministrul Apărării Naţionale, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Mecanismul de protecţie civilă al UE, activat de Macedonia de Nord

Macedonia de Nord a activat mecanismul de protecţie civilă al UE, cerând asistenţă pentru evacuarea a 15 pacienţi cu arsuri grave. Nouă ţări au reacţionat rapid: Croaţia, Grecia, România, Slovenia, Suedia, Lituania, Ungaria, Luxemburg şi Norvegia. Acestea au făcut imediat oferte de asistenţă prin intermediul mecanismului, potrivit Agerpres.

MApN a informat luni că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat de la Otopeni pentru a executa o misiune umanitară pentru transportul a patru pacienţi diagnosticaţi cu arsuri de la Skopje, Macedonia de Nord, la un spital din Vilnius, Lituania.

Amintim că 59 de persoane au murit și alte 155 de persoane au fost rănite după ce un incendiu a izbucnit, în primele ore ale zilei de duminică, într-un club de noapte din Kocani, Macedonia de Nord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.