Mesaj nou de vreme severă. ANM a actualizat harta cu județele afectate

Pentru intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00 a fost emisă o avertizare cod galben, fiind prognozate intensificări ale vântului, viscol, precipitaţii însemnate cantitativ.

”În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova precum şi în sudul şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare la munte, iar în restul zonelor va ploua, apoi treptat, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor fi de 25…35 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…75 km/h, vor fi intervale cu viscol şi vizibilitate scăzută”, conform ANM.

O avertizare cod portocaliu, valabilă în intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, vizează judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa, unde vor fi precipitaţii abundente, se vor acumula 50…60 l/mp şi izolat 70 l/mp.

Un alt cod portocaliu este instituit în perioada 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00, meteorologii anunţând viscol în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.

”În judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi, Vaslui şi Bacău va ninge şi va fi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute cu rafale în general de 85…90 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge şi va fi viscol iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”, precizează ANM.

Imagine

 
 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.