MINISTERUL EDUCAȚIEI VREA SĂ SCHIMBE REGULILE ÎN ȘCOLI: CATALOG ELECTRONIC PENTRU TOȚI ȘI MEDIE MINIMĂ OBLIGATORIE LA CLASELE VOCAȚIONALE

Ministerul Educației propune noi modificări importante în regulamentul de funcționare al școlilor. Măsurile vizează atât digitalizarea sistemului, cât și criterii mai stricte pentru elevii din clasele vocaționale. Noile reguli ar urma să intre în vigoare începând cu anul școlar viitor.

Una dintre cele mai importante schimbări anunțate este extinderea utilizării catalogului electronic la toate școlile care dispun de infrastructura necesară. Astfel, nu va mai fi vorba doar despre unități-pilot, iar toate școlile vor trebui să respecte cerințele tehnice legate de arhivarea și tipărirea acestuia la finalul anului.

Pe lângă digitalizare, Ministerul introduce și un prag minim de performanță pentru elevii care urmează clase cu profil artistic, sportiv sau pedagogic. Elevii care nu obțin cel puțin media 6 la materiile de specialitate vor fi obligați să se transfere la un alt profil sau o altă specializare.

Concret, regula se aplică pentru elevii de la clasele cu profil artistic, sportiv, dar și pentru cei care studiază muzică, coregrafie, arte vizuale, arte plastice, arte decorative, design sau arhitectură. Și elevii de la profil pedagogic vor trebui să aibă medii de cel puțin 6 la limba română (sau maternă), matematică și materiile pedagogice, pentru a putea continua în același domeniu.

O altă modificare prevede că mediile elevilor la educație fizică pot fi încheiate cu minimum două note, indiferent de perioada în care au fost scutiți medical. Până acum, era necesar ca aceste note să fie obținute înainte de perioada de scutire, ceea ce se va elimina din regulament.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.