Elevii de liceu vor avea manuale doar în format digital pentru anumite materii, a declarat Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul unui interviu acordat Edupedu.ro și care poate fi urmărit aici.
Ministrul Educației nu a spus concret ce buget va fi alocat pentru noile manuale ale elevilor de liceu, însă a subliniat că acestea vor fi regândite, iar accentul va fi pus pe creșterea calității: „Voi pune câți bani trebuie să pun ca să iasă lucrurile, să arate ca un manual pe care îl știm dintr-o școală, nu știu, americană, sau dintr-o școală vestică, în care te uiți cu plăcere, nu un manual pe care vrei să-l închizi cu rapiditate”, a declarat el.
Întrebat dacă vor exista discipline cu manualul doar în format digital, pe care elevii să le folosească cu ajutorul tabletelor, ministrul a confirmat acest aspect, însă a completat că tranziția va fi făcută treptat: „Da, am și această idee, trebuie făcută o trecere treptată și trebuie alese cu grijă”, a afirmat Daniel David.
Sursa: Newsinn