Miron Mitrea, despre frații Tate: „Nu sunt singurii din România. Sunt mulți români care fac parte din rețele care transportă sex”

Miron Mitrea, invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii, la Realitatea PLUS, a comentat, duminică seara, cazul fraților Andrew și Tristan Tate.

„O să auzim multe povești despre băieții ăștia. Ei vor lansa pe piață multe povești. Serviciile de informații sunt interesate de proxeneți, ei racolează femei și pot culege informații. Asta e de când lumea și pământul. Este modul în care acești indivizi se apără. Nu sunt singurii din România. Sunt cei mai vizibili. Sunt mulți români care fac parte din rețele care transportă sex. Ei sunt foarte prezenți în social-media și tinereul îi urmărește.

S-au antrenat și au tot felul de filmulețe. Acum spun că sunt CIA.. Nu, nu sunt. Sunt niște flăcăi care pun pe piață unele femei. S-au vândut bine, s-au legat de domnișoare cunoscute… de aici ai nevoie de protecție. Și dacă noi îi scoatem la pensie pe ofițerii de poliție, ce să facă, să stea acasă la 40 și ceva de ani? Se angajează, e dreptul lor.

Există dreptul fiecărui om de a face orice vrea cu viața lui. Sigur că sunt angajați pentru competențele lor. Ei cunosc sisteme. Ei devin parteneri plătiți cu acești presupși infractori. După ce vor fi condamnați este corect să le spunem proxeneți. E un dosar care poate să fie serios sau nu, vom vedea.

E mult spectacol în afacerea asta. În ziua de azi o femeie care vrea să-și vândă farmecele are la îndemână internetul, nu mai are nevoie de intermediari”, a spus Miron Mitrea.

O nouă teorie extravagantă legată de frații Tate. La scurt timp după ce Andrew și Tristan au fost arestați, printre scenariile mai mult sau mai puțin conspiraționiste care au inundat rețelele de socializare a fost vehiculată și cea potrivit căreia Andrew ar fi agent CIA, pentru că și tatăl său ar fi lucrat pentru agenție. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.