NICOLAE CIUCĂ: PUBLICUL MERITĂ SĂ ŞTIE LISTA UTILIZATORILOR, VIZITATORILOR, BENEFICIARILOR VILEI RA-APPS DIN STRADA CUCU STAROSTESCU NR. 6

Publicul merită să ştie lista utilizatorilor, vizitatorilor, beneficiarilor vilei RA-APPS din Strada Cucu Starostescu nr. 6, a transmis, joi, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, după ce premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a solicitat declanşarea procedurii de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RA-APPS pentru renovarea vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86.

„Mă bucură faptul că domnul Ciolacu a găsit curajul transparenţei. Îl încurajez să meargă în continuare pe acest drum, pentru că este drumul corect. Tot în spiritul transparenţei, mai sunt şi alte teme pe care publicul merită să le ştie: 1. Lista utilizatorilor/ vizitatorilor/ beneficiarilor vilei RA-APPS din Strada Cucu Starostescu nr. 6. Sunt sigur că domnul Ciolacu nu vrea să meargă cu acest secret în turul 2. 2. Lista tuturor vilelor RA-APPS şi a beneficiarilor care locuiesc în aceste vile”, a scris Ciucă, pe Facebook.

El a dat asigurări că, „în mandatul său de preşedinte, tot ce înseamnă cheltuielile RA-APPS şi beneficiarii locuinţelor de protocol va fi transparent comunicat românilor, pentru că este vorba de bani publici”.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că i-a solicitat secretarului general al Guvernului Mircea Abrudean să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RA-APPS la vila din Aviatorilor nr. 86, despre care s-a scris că va fi repartizată preşedintelui Klaus Iohannis la terminarea mandatului, lucru pe care acesta l-a negat în primăvară.

„Aşa cum am promis aseară, i-am cerut în această dimineaţă secretarului general al Guvernului să declanşeze procedura de desecretizare a cheltuielilor efectuate de RA-APPS la vila din Aviatorilor numărul 86. Românii au dreptul să ştie ce cheltuieli s-au făcut acolo şi dacă este adevărat că această locuinţă a fost repartizată preşedintelui Klaus Iohannis. Am văzut că preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu are o problemă cu desecretizarea tuturor actelor legale în această privinţă. De aceea, sunt convins că le va cere tuturor colegilor săi din Guvern să acţioneze cu onoare, respect şi predictibilitate”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Clădirea din Bulevardul Aviatorilor aflată în administrarea RA-APPS, despre care presa a relatat că ar fi pregătită ca locuinţă pentru preşedintele Klaus Iohannis la terminarea mandatului acestuia de şef al statului, se află într-un amplu proces de renovare.

În luna martie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu a solicitat o locuinţă după finalizarea mandatului şi nici nu i s-a oferit una.

„Am observat că există, aşa, o preocupare intensă, dar este o preocupare legată de alegeri, este o preocupare electorală a unora, nu este o chestiune de actualitate. Eu nu am solicitat o locuinţă pentru când va fi să fie, nici nu mi s-a oferit. Tema pentru mine este una despre care citesc în gazetă”, susţinea şeful statului.

Anterior, o investigaţie Recorder susţinea că Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat investeşte în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în transformarea imobilului din Bulevardul Aviatorilor nr. 86 într-o reşedinţă de protocol.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.