Noi detalii în cazul migranților găsiți morți lângă o comună din Arad

Doi afgani au fost găsiți morți și un al treilea, grav rănit în câmp, la aproximativ 50 de kilometri de frontieră. Cel care a dat alarma a fost chiar fugarul înjunghiat. Acesta este acum internat la Spitalul Județean Arad. Polițiștii au deschis dosar penal și îi caută pe criminali.

Migranții se îndreptau spre granița cu Ungaria și la un moment dat s-a iscat o ceartă între ei. Doi au fost uciși. Iar al treilea a reușit să ceară ajutor la serviciul de urgență chiar dacă era rănit grav. Se afla pe câmp, lângă comuna arădeană Şagu. Bărbatul a fost transportat imediat la spital.

Cadavrele au fost preluate de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiilor, așa cum cere procedura în astfel de cazuri. Anchetatorii iau în calcul și ipoteza ca migranții să fi fost „înșelați” de călăuze și de acolo să fi pornit scandalul.

Locul în care au fost găsite cadavrele migranților se află la zeci de km de granița cu Ungaria. Localnicii sunt uimiți. Nu știau că localitatea lor să fie una de tranzit pentru migranți.

De la începutul anului, 1.200 de fugari au fost prinși la frontiera cu Ungaria, numai în județul Arad. Numărul este dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.