Epidemia de pestă PORCINĂ care a afectat România în ultimii ani a făcut prăpăd în vestul țării. În județul Arad, peste 90% din populația de mistreți a dispărut, într-un interval de doar 3 ani.

În 2019, conform unei evaluări a fondului cinegetic, în judeţul Arad exista un efectiv de 6.638 mistreţi, iar în prezent ar exista sub 600 de exemplare, potrivit datelor prezentate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad.

„De când a izbucnit epidemia, virusul a fost confirmat la aproximativ 400 de mistreţi, majoritatea găsiţi morţi pe fondurile de vânătoare”, a declarat directorul DSVSA Arad pentru Agerpres.

DSVSA Arad precizează că pesta porcină africană nu mai este prezentă în judeţ, iar ultimul caz a fost înregistrat în luna martie. Totuşi, din 2019, în judeţ au fost afectaţi sau ucişi preventiv în focare aproximativ 48.000 de porci domestici (din ferme sau gospodării).

Directorul Combinatului Agroindustrial Curtici, Dimitrie Muscă, declarase la sfârşitul săptămânii trecute că preţul cărnii de porc s-ar putea dubla în următoarea perioadă, iar una dintre cauze este pesta porcină africană, care a redus efectivele de porci din România, astfel că „la ora actuală se importă circa 85% din carnea de porc consumată în România”.

Muscă arăta că autorităţile nu au luat măsuri suficiente pentru a se combate pesta, iar porcii mistreţi sunt în continuare principalul vector de răspândire a bolii.

Sursa: Realitatea de Arad