Polițiștii rutieri au verificat 4.000 de mașini cu numere străine. Un sfert dintre șoferii lor au fost amendați

Poliția Română precizează că acțiunea, care a durat două zile, a vizat în mod țintit autovehiculele îmatriculate în alte state și s-a desfășurat la nivel național.

Din 3.985 de mașini verificate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale (amenzi) pentru 932 de conducători auto și au retras 54 de certificate de înmatriculare, cele mai multe pentru lipsa ITP sau a asigurării obligatorii; 74 de conducători ai unor autoturisme înmatriculate în alte state au rămas fără permis;

De asemenea, din cele 106 infracțiuni pentru care s-a deschis dosar penal, 13 au fost săvârșite de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state;

Acțiunea a implicat 1.226 de polițiști din toată țara și a fost inițiată și pentru că statisticile arată că în primele 6 luni ale anului 2020, autovehiculele înmatriculate în alte state au fost implicate în 447 de accidente rutiere, care avut drept consecințe decesul a 46 de persoane, rănirea gravă a 149 de persoane și rănirea ușoară a altor 463.

Sursa: Comunicat IGPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.