Autorităţile din Arad organizează primul Revelion online, folosind o platformă prin care va transmite spectacole, în timp ce evenimentele obişnuite din stradă, precum concerte şi jocuri de artificii, nu vor avea loc.
La începutul lunii noiembrie, mai multe instituţii de cultură au anunţat lansarea unei platforme comune pentru transmiterea live a evenimentelor care nu mai pot fi organizate cu public din cauza pandemiei, denumită „Scena Online Arad”.
Platforma a fost înfiinţată printr-un parteneriat încheiat între Centrul Cultural Judeţean Arad, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Filarmonica Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol”, Complexul Muzeal Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.
După ce pe parcursul lunii decembrie au fost transmise mai multe spectacole online, cum ar fi cele de colinde care în anii trecuţi aveau loc în faţa Palatului Administrativ, acum organizatorii anunţă că şi Revelionul va avea loc online.
„Ne apropiem de finalul unui an… mai altfel. Un an în care am învăţat să trăim altfel, să muncim altfel şi să ne adaptăm la situaţii cu care niciunul dintre noi nu a avut de-a face până acum. Ne-am distanţat fizic dar, datorită tehnologiei, am fost alături de dumneavoastră de câte ori am avut ocazia… online. Aşa va fi şi la cumpăna dintre ani, când Claudia Iuga, George Dancu&Q Band şi Formaţia Rapsodia vor avea grijă să vă aducă bucurie şi bună dispoziţie în case şi în suflete, prin intermediul platformei Scena Online Arad”, au anunţat organizatorii, prin intermediul platformei.
Primăria Arad anunţase încă din luna noiembrie că anul acesta nu vor organiza evenimente publice dedicate sărbătorilor de iarnă pentru prima dată după 1990, din cauza pandemiei de COVID-19, astfel că au lipsit tradiţionalul târg de Crăciun, spectacolele stradale şi nu vor fi organizate nici concerte sau jocuri de artificii de Anul Nou.
Sursa: Realitatea de Arad