Proiecte de 50 de milioane de euro la Ineu. Cel mai important, refacerea Cetății

Orașul arădean Ineu are în derulare 36 de proiecte, în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro. Proiectul principal al administrației locale este restaurarea Cetății orașului, finanțat din fonduri europene, conform radiotimisoara.ro

Primarul Călin Abrudan spune că se intervine atât la interior, cât și la exterior, iar lucrările urmează să fie finalizate anul acesta. Ulterior, se vor face demersuri pentru dotări și peisagistică, pentru punerea în valoare a bastionului și a moscheei.

Odată cu restaurarea Cetății, autoritățile locale estimează că numărul turiștilor va crește, într-o prima etapă, de la două sute la minimum o mie pe săptămână.
Alte proiecte ale Primăriei Ineu vizează construcția unui ștrand, amenajarea falezei Crișului Alb, realizarea a 17 km de piste de biciclete, dar și punerea în valoare a altor puncte de interes, precum mormântul lui Lică Sămădăul, celebrul personaj ce apare în nuvela Moara cu Noroc, a lui Ioan Slavici.

În privința infrastructurii, sunt proiecte pentru reabilitarea școlilor, dotarea spitalului, eficientizarea energetică a clădirilor, extinderea rețelelor de apă, canalizare și gaz metan și asfaltarea unor străzi.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.