Serviciu de programare online în Ambulatoriul Spitalului Județean Arad

Spitalul Judeţean Arad a lansat serviciul de programare online a pacienţilor care au nevoie de consultaţii în Ambulatoriu.

Serviciul este disponibil pe pagina de internet a unității sanitare și pune la dispoziţie şi istoricul medical al pacienţilor care își fac cont pe noul serviciu.

În cazul programărilor la Ambulatoriu nu este, însă, necesară crearea unui cont, ci doar completarea unei solicitări, care va fi direcţionată către Biroul de Programări.

Ulterior, pacientul va fi contactat de personalul spitalului pentru confirmare sau pentru a stabili împreună data prezentării la medic, spune managerul unității sanitare, Florina Ionescu.

În această lună, persoanele care îşi vor deschide cont se vor putea programa online doar la Ortopedie, Neurologie şi Chirurgie şi Ortopedie Infantilă, însă din februarie conturile vor oferi acces la toate celelalte cabinete din Ambulatoriul Spitalului Județean Arad.

În lipsa contului, prin completarea online a solicitării, programarea se poate face la orice cabinet.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.