În județul Arad sunt, astăzi, declarate oficial cinci focare: la centrul de îngrijiri paliative din comuna Ghioroc, care aparține Consiliului Județean, în satul Bonțești și în centrul de comună Gurahonț, în Pâncota, în comuna Seleuș și în satul Sâmbăteni din comuna Păuliș.
Autoritățile susțin că focare au apărut acolo unde regulile minime, respectiv distanțare socială și purtarea măștii de protecție, nu sunt respectate.
“Din păcate, toate aceste focare apar acolo unde nu se respectă măsurile de prevenire. Avem echipe ale DSP, facem teste, probabil vor fi descoperiţi mai mulţi localnici infectaţi în următoarele ore şi zile. Insistăm cu recomandarea către populaţie să se poarte mască de protecţie, chiar şi în spaţii deschise dacă sunt aglomerate, să evite evenimente publice cu multe persoane, petreceri, nunţi, botezuri sau chiar întâlniri religioase”, a declarat dr. Horea Timiş, șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad.
Conform acestuia, autoritățile analizează posibilitatea introducerii carantinei în anumite zone.