Spitalele din judeţul Arad nu mai au locuri la ATI pentru bolnavii de COVID-19. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică trage un semnal de alarmă, spunând că zilnic sunt situaţii în care pacienţi în stare gravă aşteaptă chiar și câteva ore eliberarea unui pat.
Directorul DSP Arad, Horea Timiş, a declarat că situaţia s-a agravat de câteva zile şi ar putea fi şi mai gravă, pentru că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un nou record de cazuri de COVID-19.
Din această cauză autoritățile se așteaptă să existe o presiune foarte mare pe sistemul de sănătate, spune șeful DSP Arad, Horea Timiș.
Horea Timiș a mai spus că, zilnic, se înregistrează numeroase solicitări venite de la spitale din ţară pentru transfer de pacienţi cu COVID-19 la ATI în Arad, dar toate sunt respinse.
În secţiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, există 28 de paturi la ATI, la care se adaugă câteva la Secţia Matern, dar care sunt doar pentru femeile gravide sau care au născut.
Şi în cazul paturilor pentru pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, marea majoritate erau ocupate azi dimineaţă, respectiv 358 din totalul de 378.
Sursa: Realitatea de Arad